Sorin Chinde, GRAMPET: “Este nevoie de un Program național de susținere a transportului feroviar”

0

Uniunea Europeană solicită creșterea traficului de mărfuri prin transportul feroviar, mult mai puțin poluant decât cel rutier, astfel că România va fi nevoită ca în următorii 10 ani să își dubleze cantitățile transportate pe calea ferată, a tras un semnal de alarmă Sorin Chinde, vicepreședinte al Grampet Group, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa de Sud-Est.

În cadrul dezbaterii “Cu cine reclădim și modernizăm România?”, eveniment organizat de Clubantreprenor.ro și PiataPresei.ro, Sorin Chinde a explicat faptul că pentru a ajunge la procentul recomandat de Uniunea Europeană, prin Carta Albă a Transporturilor, țara noastră este nevoită să investească masiv în transportul feroviar, iar un calcul sumar înseamnă o dublare a cantității transportate pe calea ferată până în 2030.

Pentru asta e nevoie de o colaborare strânsă între sectorul de stat și cel privat, fiecare având un rol important”, a spus oficialul Grampet Group, care deține cel mai mare operator feroviar de pe piața locală – Grup Feroviar Român (GFR).

Unde sunt necesare investiții imediate?

Potrivit lui Sorin Chinde, mediul privat din sectorul transportului feroviar va trebui să investească în trei direcții:
– material rulant – pentru a putea prelua cantitățile suplimentare în transport;
– digitalizare – programe moderne de informare și urmărire a traficului;
– forță de muncă – având în vedere că este nevoie de o specializare aparte în sectorul feroviar.

Totodată, vicepreședintele Grampet a precizat că investițiile statului ar trebui îndreptate în modernizarea infrastructurii, adică modernizarea căii ferate, cu predilecție în rețeaua primară, și în centre logistice cu conexiuni feroviare.   

Lipsa acestora din urmă reprezintă un principal impediment in dezvoltarea transportului combinat in România”, a spus Sorin Chinde, cu mențiunea că toate aceste propuneri ar trebui cuprinse într-un program național de susținere a transportului feroviar atât pe zona de investiții, cât și pe zona legislativă.

Citiși și:

DRAGOȘ PREDA, SECRETAR DE STAT MINISTERUL TRANSPORTURILOR: DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII ESTE VITALĂ, DAR, FĂRĂ RESURSA UMANĂ, SE VA ALEGE PRAFUL
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL TREBUIE SĂ DEVINĂ O ALTERNATIVĂ DE EDUCAȚIE – FOST MINISTRU

Centre logistice și transport combinat

Experții de la Bruxelles au recomandat de nenumărate ori statelor membre ale UE să dezvolte rețeaua feroviară, întrucât transportul pe calea ferată este mult mai puțin poluant și se decongestionează traficul de pe șosele. Țările vestice au investit atât în calea ferată cât și în rețeaua de autostrăzi, astfel că transportul a devenit mult mai eficient.

Ar trebui să existe o politică de susținere a transportului combinat și spun acest lucru uitându-mă la ce se întâmplă în celelalte state europene unde noi operăm, în Ungaria, Austria, Germania, unde transportul combinat beneficiază de subvenții directe tomai mergând pe principiul că se ia din camioanele de pe șosele și le aduce pe calea ferată, adică un mod de transport prietenos care reduce poluarea”, a afirmat Sorin Chinde.

Grampet accelerează proiectele de inovație și digitalizare

Înfiinţat în urmă cu 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.

Recent, Grampet Group a anunțat că își intensifică activitatea de dezvoltare de soluții IT, în contextul în care pandemia de Coronavirus a accelerat tendința de digitalizare în majoritatea industriilor.

„Competitivitatea unei companii (și, implicit, a unei economii) este astăzi strâns legată de gradul său de digitalizare, iar criza medicală și economică cu care ne confruntăm în acest an a demonstrat încă o dată acest lucru”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET.

Gruia Stoica, președintele Grampet Group

Este ceea ce noi am anticipat încă de la început, investind în mod constant timp și resurse pentru activitatea internă de dezvoltare de aplicații IT. Având în vedere necesitățile uriașe în această direcție, GFR a început să își dezvolte propriile capacități în domeniul software. O contribuție importantă o are și Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), parte a Grupului GRAMPET din 2008. În ultimii ani, am implementat aproape 20 de soluții digitale, marea majoritate în premieră pentru piața din România, care ne-au simplificat și eficientizat substanțial activitățile din plan operațional și comercial”, a spus, la începutul lunii trecute, Gruia Stoica.

Spre exemplu, aplicația Shunting Expert dezvoltată de Grup Feroviar Român (GFR) și lansată în urmă cu doi ani, este astăzi folosită sau se află în curs de implementare în toate marile rafinării din România. Lipsa din ce în ce mai acută a personalului calificat, precum și criza sanitară au încetinit procesul de implementare a acestei noi tehnologii. Sistemul monitorizează și controlează în timp real poziția geografică a vagoanelor manevrate pe imensele dispozitive de linii specifice rafinăriilor, precum și statusurile comerciale și tehnice ale acestora.

Cea mai recentă soluție IT implementată de GFR: Perform.Expert

„Vorbim despre crearea unui concept care se bazează pe un nou indicator de performanță pentru departamentul de Exploatare, care se măsoară în timp real și se actualizează la fiecare cinci minute (Parcursul Operațional Zilnic), cu ajutorul datelor privind circulația trenurilor transmise de CFR SA de pe întreaga rețea de cale ferată”, explică Amedeo Neculcea, director general adjunct al Grup Feroviar Român.

 „În perioada de probă a sistemului (iulie – septembrie 2020), viteza comercială a mărfii transportate a crescut cu 15%. Mai mult decât atât, în luna septembrie am doborât și un record de viteză pentru ultimii 10 ani (de când deținem astfel de date)”, a spus Amedeo Neculcea.

O altă aplicație ce va fi lansată anul viitor colectează în timp real date din cea mai mare parte a aplicațiilor existente (informații despre trenuri, vagoane, locomotive, personalul de deservire a trenurilor, programul de circulație, etc.), oferind decidenților informații de ansamblu, cu posibilitatea focalizării pe detalii referitoare la procesul de exploatare în curs și previzionat.

În paralel, toți marii jucători din domeniul produselor petroliere folosesc în acest moment Scrisoarea de Trăsura Electronică, care a înlocuit aproximativ 90% din contractele de transport ale companiei GFR în format pe hârtie, transferând online întreaga activitate de editare, gestionare și urmărire a transporturilor pe care le efectuează pentru parteneri și clienți.

GFR realizează lunar peste 7.000 de transporturi și emite același număr de scrisori de trăsură, dintre care peste 2.800 la nivel local. În varianta tradiţională, emiterea scrisorilor de trăsură implica un consum substanţial de resurse (câte 12 pagini printate pentru fiecare expediţie, completarea manuală de formulare tipărite pe imprimante atipice, cu costuri mai mari decât în cazul imprimantelor uzuale). Transferul acestor operațiuni într-un sistem informatic a redus considerabil impactul de mediu, dar și riscul erorilor umane și al întârzierilor.

Dezbatere poate fi urmărită AICI

Citiți și

VIRGIL POPESCU, LA DEZBATEREA- „CU CINE RECLĂDIM ȘI MODERNIZĂM ROMÂNIA” – ENERGIA – MOTORUL ECONOMIEI

ȘTEFAN VUZA: ROMÂNIA AR TREBUI SĂ ÎȘI STABILEACĂ INDUSTRIILE STRATEGICE ȘI SĂ INVESTEASCĂ ÎN ELE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here