Bătaie de joc. Avem un centru de testări feroviare, dar nu avem ce testa

0

Căile ferate din România sunt un joc cu hazardul. Cel puțin 11 trenuri au deraiat în ultimii doi ani, în majoritatea cazurilor din cauza șinelor și traverselor slăbite. Așa s-a ajuns ca ruta București – Timișoara să aibă aproape 200 de restricții de viteză ca să nu sară garniturile de pe linii. Statul nu a modernizat acea calea ferată de ani de zile, iar când a făcut-o, patronii de firme de construcții au luat banii și au făcut treabă de mântuială. Mai mult, CFR Calatori nu mai are trenuri. In tot acest timp, Romania are un centru modern de testare a trenurilor- unde nu au ce testa.

Motivul: avem tot mai putine tremori. Concret, Autoritatea Feroviara Română – AFER deține, în localitatea Făurei, jud. BrăilaCentrul de Testări Feroviare Făurei dotat pentru efectuarea unor tipologii de încercări şi probe specifice domeniului feroviar.
Centrul de Testări Feroviare Făurei, a fost construit în 1978, iar în perioada 2003-2008 a trecut printr-un amplu program de modernizare prin accesarea de fonduri europene. În prezent există posibilitatea de a efectua încercări dinamice ale vehiculelor feroviare cu viteza maximă de 200 km/h.

Probele, încercările și testele care pot fi realizate în cadrul Centrului de Testări Feroviare Făurei respectă condițiile stipulate în Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate şi alte documente tehnice de referinţă specifice domeniului feroviar, fiind obligatorii în procesul certificării de produs și punerii în funcție a materialului rulant sau a altor subsisteme caracteristice sistemului feroviar.

Autoritatea Feroviară Română – AFER, prin capabilităţile existente (Centrul de Testări Feroviare Făurei, Serviciul Laborator Material Rulant şi Serviciul Laborator Infrastructură şi Semnalizare, Secretariatul Ştiinţific), poate oferi pachete de servicii integrate pentru zona de cercetare dar şi pentru zona de efectuare a expertizelor tehnice, probelor, încercărilor şi testelor specifice domeniului feroviar prin suportul unei singure structuri organizatorice specializate şi recunoscute.

Autoritatea Feroviară Română – AFER, participă în parteneriat în trei proiecte cu fonduri europene tip FP – 7 ( SustRail  GA nr.265740, Spartacus  GA nr.313002 si NeTIRail-INFRA nr.636237), în toate cazurile soluţia urmând a fi testată în cadrul Centrului de Testări Feroviare Făurei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here