„Plăteşti pentru cât arunci”. Licitație de 500 mil. lei pentru gestionarea deșeurilor

0

„Plăteşti pentru cât arunci” la Harghita, Consiliul Județean organizează o licitație pentru gestionarea deșeurilor.

„Plăteşti pentru cât arunci”. Licitație de 500 mil. lei pentru gestionarea deșeurilor

Consiliul Judeţean Harghita a anunţat lansarea licitaţiei pentru gestionarea colectării, transportului şi transferului de deşeuri în judeţ. Intenţia autorităţilor este aceea de a implementa sistemul „plăteşti pentru cât arunci”.

Licitația este organizată pentru „delegarea prin concesiune a gestiunii activităţilor de colectare, transport şi transfer”, scrie Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de Consiliului Judeţean Harghita, termenul de depunere a ofertelor este 28 noiembrie, ora 12,00. Valoarea totală a contractului este estimată la 498.377.605 lei, fără TVA.

Astfel, va fi operaţionalizat Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. Acesta este realizat în cadrul unui proiect european.

„Contractul va asigura prestarea continuă, pe o durată de opt ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă patru ani, a serviciilor care fac obiectul procedurii de delegare a serviciilor de salubrizare a localităţilor, respectiv: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale pe raza judeţului Harghita, operarea staţiilor de transfer de la Corund şi Miercurea Ciuc şi transferul deşeurilor la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Remetea, operarea Centrelor de Colectare Separată a deşeurilor de la Topliţa, Gheorgheni, Bălan, Corund, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc, Vlăhiţa şi Sânsimion”, a precizat Biroul de Presă al CJ Harghita.

Populaţia plătește pentru cantitatea pe care o generează

Populaţia care beneficiază de serviciul de salubrizare va plăti pentru deşeurile reziduale numai pentru cantitatea pe care o generează. Aceasta va fi cântărită de sistemul de colectare a vehiculului, în cazul colectării „din uşă în uşă”.

În cazul condominiilor, cantitatea total generată va fi facturată pentru asociaţiile de proprietari.

„Colectarea separată a deşeurilor municipale se va realiza pe următoarele fracţii: deşeurile de hârtie/carton, deşeurile de plastic, deşeurile de metal, deşeurile din sticlă, un sistem de gestionare a deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, un sistem de gestionare a biodeşeurilor din deşeurile municipale, numai în mediul urban. În mediul rural nu se vor colecta deşeurile biodegradabile, ci se va încuraja compostarea individuală. Fiecare pubelă va fi prevăzută cu sistem de identificare tip cip (RFID) prin care se va putea urmări obiceiul populaţiei din judeţ de generare a deşeurilor”, a menţionat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here