Oficialii unui puternic club francez au reclamat la UEFA greșeli de arbitraj într-o dublă întâlnire eliminatorie contând pe Liga Campionilor. Meciul tur a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs.
Olympique Marseille a trimis o scrisoare la UEFA în care subliniază faptul că nu înţelege anumite decizii de arbitraj de la dubla manşă cu Panathinaikos, din preliminariile Ligii Campionilor, informează RMC Sport, conform orange.ro.
Meciul tur, arbitrat de Istvan Kovacs, a fost câştigat acasă cu 1-0 de Panathinaikos. Arbitrul român l-a eliminat Kondogbia de la Marseille, în minutul 65, cu al doilea cartonaș galben, primul fiind acordat chiar în primul minut. Cartonaşul galben arătat lui Kondogbia în primul minut (ceea ce este statistic rar) şi deciziile unilaterale luate de Kovacs la Atena, precum şi interpretările VAR la meciul retur de pe Velodrome nu au fost deloc digerate de către conducătorii clubului Marseille.
„Răul a fost făcut, iar OM îşi asumă şi ea responsabilitatea pentru o primă manşă în care nu a fost la înălţime din punct de vedere sportiv, dar are multe nemulţumiri legate de arbitraj în urma acestei eliminări dureroase”, scriu jurnaliștii de la RMC Sport.
Partida retur, arbitrată de englezul Michael Oliver, a fost câştigată tot de Panathinaikos, la lovituri de departajare, scor 5-3. Dar după ce, în minutul 90+9, când Marseile conducea cu 2-0, grecii au primit penalty şi au înscris. Panathinaikos s-a calificat în faza următoare a competiţiei, play-off-ul Ligii Campionilor.