Simona Halep, numărul 2 mondial, a obţinut, duminică, la Melbourne, victoria cu numărul 100 în turneele de Grand Slam, după ce a învins-o cu 3-6, 6-1, 6-4 pe poloneza Iga Swiatek şi merge în sferturile de finală. Confruntarea de până acum dintre cele două era 1-1, astfel că Simona Halep şi-a luat revanşa pentru rezultatul de la Roland Garros din 2020.
Palmares Halep: 28 de victorii la Australian Open, 31 la Roland Garros, 24 la Wimbledon şi 17 la US Open.
Jucătoarea română este pentru a 14-a oară într-un sfert de finală de Grand Slam. În Australia a jucat de cinci ori, cu o finală în 2018 şi semifinală anul trecut.
Într-un mesaj pe Facebook, Simona a scris: „Victorie la Grand Slam cu numărul 100. Urmează provocarea de a înfrunta o legendă în semifinale. Privesc cu încredere la o nouă confruntare„, referindu-se la faptul că o va întâlni pe Serena Williams.
După meciul cu poloneza, Simona a susţinut o conferinţă de presă în care a mărturisit ce s-a întâmplat pe teren.
„Ştiam că va lovi foarte puternic, iar topspinul de pe forehand este foarte greu de returnat (…). După primul set am spus că trebuie să schimb ceva şi am încercat sa plimb mai mult mingea, deoarece loveşte foarte puternic. Loveam prea puternic şi prea flat. Cred că am făcut-o să se mişte şi de aceea a început să rateze mai mult. Probabil şi-a pierdut ritmul şi am reintrat în joc”, a declarat Simona Halep.
Despre condiţiile de joc, ea a afirmat că terenul „este foarte rapid”, „alunecos”.
În sferturi, Simona o va întâlni pe americanca Serena Williams. ”E cea mai bună!”, a subliniat ea.
”E întotdeauna dificil să mă gândesc la un meci cu Serena, dar am foarte multe meciuri contra ei, voi încerca să mă bucur de joc şi să încerc să dau tot ce pot. O poţi învinge pe Serena doar dacă faci cel mai bun joc al tău’‘, a adăugat ea.
Până acum, Halep şi Williams au avut 11 partide, scorul fiind 9-2 pentru Williams. Ultima dată au jucat în finala de la Wimbledon din 2019, când Halep s-a impus cu 6-2, 6-2.













