Controale la companiile de energie pentru practici incorecte la încheierea contractelor

0

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) desfăşoară, în prezent, controale la furnizorii de energie pentru practici comerciale incorecte la încheierea contractelor.

Până acum, o primă etapă de controale a ANRE s-a soldat deja cu amenzi. ANPC, la rândul ei, efectuează controale iar din datele parţiale pe care le am reiese că există practici comerciale incorecte la încheierea contractelor de energie, există clauze contractuale care pun consumatorul casnic pe poziţii de inferioritate în faţa furnizorului. ANPC este atentă şi va continua controalele pentru ca toţi furnizorii de energie să ştie că că aceste practici defavorabile consumatorilor nu pot continua şi nu vor fi tolerate„, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.

Controalele vin în contextul în care, de la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată şi tarifele nu mai sunt reglementate de autorităţi.

În ianuarie, un ordin aprobat de ANRE prevede că clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor. Dar vor putea alege o ofertă nouă, procedura fiind simplificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here