Începe a doua etapă de vaccinare în România. Preşedintele Iohannis se va imuniza vineri

0

Etapa a doua de vaccinare începe vineri în ţara noastră. Pot fi făcute programări în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login pentru persoanele cu grad ridicat de risc, pentru vârstnicii din centrele rezidenţiale, adulţii de peste 65 de ani, adulţii care suferă de boli cronice şi persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale.

Vor fi vaccinate persoane cu următoarele afecţiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni renale, afecţiuni oncologice, afecţiuni pulmonare, afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecţiuni hepatice moderate/severe, afecţiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA).

Aceste persoane se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalităţi: alt medic de familie; prin call center la numărul de telefon 021.9462; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor de sector.

Cei peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID utilizând oricare dintre următoarele modalităţi: medic de familie; individual, prin platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login; prin contul unui aparţinător, pe intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin call center 021.9462; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor de sector.

Sunt incluse şi persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale, ce urmează a fi programate în baza propunerilor făcute de angajator.

Se pot imuniza şi persoanele care nu au asigurare de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here