Covid-19 – Livrările de doze de vaccin Pfizer pentru UE, întârziate trei-patru săptămâni. Reacţia ministrului Sănătăţii

0

O reducere temporară a livrărilor de vaccin Pfizer va afecta toată Europa, inclusive România, în timp ce laboratorul îşi va îmbunătăţi capacităţile de producţie în Belgia.

„Reducerea temporară va afecta toate ţările europene”, a anunţat într-un comunicat Institutul norvegian de sănătate publică (FHI). „Pentru moment, nu este clar cât timp anume va dura ca Pfizer să atingă o capcitate de producţie maximă – care va creşte de la 1,2 la două miliarde de doze” pe an, adaugă institutul.

„Pfizer lucrează din greu pentru a furniza mai multe doze decât era prevăzut iniţial anul acesta, cu un nou obiectiv declarat de două miliarde de doze în 2021”, a transmis grupul american într-un mesaj trimis AFP.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus într-o conferinţă de presă că şi România va fi afectată de această situaţie, dar vaccinarea va continua, ţara noastră având la dispoziţie o rezervă.

Vom putea continua această campanie, avem o oarecare rezervă care ne asigură acel rapel de care au nevoie cei care s-au vaccinat deja şi avem o rezervă de circa 100.000 de vaccinuri. Cu această rezervă şi cu vaccinurile pe care le mai primim putem merge mai departe. Nu la viteza pe care ne-am dori-o. Menţionez încă odată: principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare nu va fi viteza cu care vaccinăm, ci va fi numărul de vaccinuri. Şi asta nu e o problemă a României, e o problemă la nivel european şi la nivel global„, a explicat Voiculescu la Palatul Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here