Începând cu ora 11.00, deputaţii vor vota în secret cu bile, asupra raportului de admitere a solicitării DNA privind încerea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu.
Vineri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat cu 19 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”pentru ridicarea imunităţii lui Bănicioiu.
Mită de aproape 4 milioane de lei
Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, este cercetat de procurorii antocorupţie pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Bănicioiu neagă acuzaţiile aduse.
Potrivit procurorilor, „în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu”.
„Ulterior, aceeaşi persoană ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, a mai transmis DNA.
Fostul ministru al Tineretului şi fost ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu este la al patrulea mandat de deputat, fiind ales de fiecare dată pe listele PSD.
Din 2018, Bănicioiu a trecut la Pro România, partid condus de Victor Ponta.














