Klaus Iohannis: Singura propunere primită a fost Ludovic Orban. Posibil mâine să avem votul de învestitură

0

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcţia de premier.

„Singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban şi, în consecinţă, l-am desemnat pe domnul Ludovic Orban pentru poziţia de prim-ministru al Guvernului”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că are promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a trece cu „mare celeritate” prin toate procedurile, în aşa fel încât, în foarte scurt timp, posibil sâmbătă, să aibă loc votul de învestire a Guvernului Orban.

„Un vot care se va da în condiţii foarte speciale, dar am toată încrederea că Parlamentul are toate datele şi toate posibilităţile pentru a trece cu bine prin această procedură”, a susţinut Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că, având în vedere că senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii conducerii liberale se vor izola la domiciliu, iar toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze. El a precizat că nu va merge la consultările de la Cotroceni, pentru desemnarea premierului, pentru că ar însemna să-l pună în pericol pe preşedinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here