În predica sa din ajunul Anului Nou, rostită
marţi în timpul vecerniei, în Catedrala Sf. Petru din Roma, Papa Francisc a
cerut Bisericii Catolice să se „arunce în luptă” şi să se apropie de
oameni, transmite agenția DPA, citată de agerpres.ro.
„Suntem chemaţi să ieşim în întâmpinarea celorlalţi şi
să le ascultăm existenţa, strigătul de ajutor”, a spus suveranul pontif.
Oamenii şi biserica trebuie să se asculte unii pe ceilalţi, a
insistat el: „Astfel, pătrunde într-adevăr aer proaspăt în cetate, precum
şi în biserică – dorinţa de a ne întoarce pe străzi, de a depăşi vechea logică
a opoziţiei şi a graniţelor, de a colabora şi de a construi o societate mai echitabilă
şi mai frăţească”.
Înaintea liturghiei, Papa a vizitat neanunţat o biserică din
Roma, pentru a asista la funeraliile unui prieten.
Miercuri, în prima zi a Anului Nou, el va oficia liturghia în
Catedrala Sf. Petru. Pentru catolici, 1 ianuarie este şi Ziua Mondială a Păcii.