OMV Petrom a obținut un profit net cu 53% mai mare în primele şase luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultatul net fiind de 1,975 miliarde de lei, se arată în datele financiare raportate de companie.
Valoarea vânzărilor consolidate, de 11,320 miliarde de lei, obţinută în primul semestru, a crescut cu 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a evoluţiei pozitive a preţurilor şi volumelor la produsele petroliere şi electricitate, parţial contrabalansate de volumele mai mici ale vânzărilor de gaze naturale.
Producţia de hidrocarburi a scăzut accentuat, la fel cea de electricitate, dar au crescut vânzările de carburanţi. Conform datelor anunțate, producția de hidrocarburi la nivel de grup a scăzut cu 5,5%, la 27,56 mil bep, iar centrala electrică Brazi a generat o producție netă de energie electrică de 1,12 TWh comparativ cu 1,30 TWh, energie produsă în primul semestru al anului trecut. La capitolul produse rafinate, vânzările au crescut cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe de-o parte, volumele vânzarilor cu amănuntul ale Grupului au crescut cu 4%, ca urmare a creșterii cererii, pe de altă parte, volumul vânzărilor totale de produse rafinate, exceptând vânzarile cu amănuntul, a crescut cu 26%, reflectând valorificarea oportunităților de piață regionale și disponibilitatea mai redusa a produselor în trimestrul doi, ca urmare a reviziei rafinăriei Brazi.
Ce se întâmplă cu Neptun Deep
În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, reprezentanţii OMV Petrom spun că mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde.
”Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi suntem în dialog cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat”, se arată în raport.
Pe segmentul Upstream, grupul estimează ca producţia să scadă cu aproximativ 5% faţă de anul anterior, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului, în principal din cauza declinului natural şi a activităţilor de mentenanţă. Optimizarea portofoliului se va face prin concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili, iar procesul de transfer al altor zăcăminte continuă. Grupul planifică forarea a aproximativ 100 de sonde noi şi sidetrack-uri şi menţinerea unui nivel constant al reparaţiilor capitale faţă de anul anterior, în timp ce investiţiile de explorare sunt estimate la circa 400 de milioane de lei.














