În curând am putea să cumpărăm din nou produse româneşti direct de la alimentară sau de la aprozar, ca acum 30 de ani. Propunerea îi aparţine ministrului agriculturii, Petre Daea.
Revin alimentarele și aprozarele cu care românii erau obișnuiți înainte de anul 1989! Diferența este că acestea vor abunda în produse, iar acestea vor fi 100% românești! Ideea aparține ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a adus din nou în atenţie problema magazinelor de stat, în care s-ar vinde produse exclusiv româneşti.
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, înfiinţată în ianuarie de Ministerul Agriculturii, promite că va scoate din piaţă intermediarii de produse agricole, care falsifică preţurile, după cum a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Alimentarele și aprozarele vor împânzi țara și vor aduce produse proaspete, românești. Fonduri de 100 de milioane de euro
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea îşi propune să crească consumul de produse fabricate în România şi să creeze o reţea naţională de magazine care să concureze cu hipermarketurile şi supermarketurile străine pe o piaţă estimată la 20 de miliarde de euro anual.
Ministrul spune că rolul entităţii este de a valorifica produsele agroalimentare, precum şi de a crea unele strategii de dezvoltare şi susţinere a domeniului agroalimentar. În prezent, se organizează activitatea propriu-zisă a instituţiei, atât din punct de vedere economic, tehnic, cât şi de personal. Guvernul îşi propune realizarea unor investiţii de 100 de milioane de euro prin intermediul Unirea, scrie mediafax.ro.
Petre Daea spune că Unirea va prelua produse de la fermieri şi că în lupta cu intermediarii sunt necesare instrumente valide, aşa cum este respectiva Casă de Comerţ. Ministrul a apreciat că înfiinţarea casei de comerţ nu va atrage reacţii din partea Comisiei Europene.
Cum va funcționa casa de Comerț Agroalimentar Unirea
Guvernul a aprobat încă de anul trecut înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar “UNIREA”, societate naţională aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, care are printre atribuţii şi dezvoltarea unei reţele naţionale de magazine în centrele de mare consum.
Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe 3 piloni de structurare şi dezvoltare: – O reţea naţională, în profil teritorial de clustere agricole, care va integra la nivelul uneia sau mai multor UAT-uri, resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor.