Ester Peony va reprezentanta România la Eurovision 2019, cu piesa „On a Sunday”. Ester Alexandra Creţu, pe numele ei real, a câştigat finala Selecţiei Naţionale ce a avut loc duminică seara, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Pentru prima oară, câștigătorul selecției naționale a fost decis de un juriu internațional și de public.
Ester Peony a intrat a șaptea în concurs și a obținut cele mai multe puncte din partea juriului. În preferințele telespectatorilor a fost Laura Bretan, care a pierdut la limită. Podiumul a fost completat de filipineza Bella Santiago.
Melodia câștigătoare a fost compusă de Ester Alexandra Creţu și Alexandru Şerbu, pe versurile Ioanei Victoria Badea.
„Mă simt extraordinar! Nu pot să cred că am câștigat trofeul! Au fost concurenți foarte buni în această finală și sunt onorată să reprezint România la Tel Aviv”, a spus cu emoţie Ester Peony.
Cine este Ester Peony
Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română. Pasiunea ei pentru muzica a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal, Canada. În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor, dar şi piatra de temelie către semnarea unui contract cu o casă de discuri din România.
Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta” (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România.
Totodată, începe să concerteze atât solo, cât şi în cadrul unui turneu organizat prin ţară alături de Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia. În 2018 lansează primul EP „Dig It”, unde Ester se numără printre principalii compozitori.
Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea scrie „On a Sunday” cu care se încrie în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album care va fi lansat în 2019.
Clasamentul finalei Eurovision România 2019
Locul 1 – ON A SUNDAY – ESTER PEONY
Muzică: Ester Alexandra Creţu, Alexandru Şerbu
Versuri: Ioana Victoria Badea
Locul 2 – DEAR FATHER – LAURA BRETAN
Muzică: Mihai Alexandru
Versuri: Alexa Niculae
Locul 3 – ARMY OF LOVE – BELLA SANTIAGO
Muzică şi versuri: Bella Santiago, Alex Luft
Locul 4 – RENEGADES – LINDA TEODOSIU
Muzică: Jonas Thander
Versuri: Rachel Suter, Frank Giustra
Locul 5 – D A I N A – LETIȚIA MOISESCU & SENSIBIL BALKAN
Muzică: Mihai Ogăşanu, Marian Enache
Versuri: Roni-Cristiana Cazacu, Letiția Moisescu
Locul 6 – UNDERGROUND – VAIDA
Muzică si versuri: Hanif Sabzevari, Michael James Down, Will Taylor, Tonje Gjevjon
Locul 7 – DESTIN – TROOPER
Muzică şi versuri: Aurelian Dincă
Locul 8 – RIGHT NOW – OLIVIER KAYE
Muzică: Ovidiu Jacobsen, Shani Kfir, Rasmus Bosse
Versuri: Ovidiu Jacobsen, Shani Kfir
Locul 9 – WE ARE THE ONES – CLAUDIU MIREA
Muzică: Mihai Ogăşanu, Claudiu Mirea
Versuri: Claudiu Mirea
Locul 10 – YOUR JOURNEY – ALDO BLAGA
Muzică: Aldo Blaga, Olivier Bassil
Versuri: Aldo Blaga, Olivier Bassil, Nicoleta Roman
Locul 11 – WITHOUT YOU (SIN TI) – DYA & LUCIAN COLAREZA
Muzică: Sergi Gascon
Versuri: Sergi Gascon, Daniel Andres Giraldo Mazo
Locul 12 – SKYSCRAPER – TEODORA DINU
Muzică şi versuri: Udo Mechels, Laila Samuelsen, Jonas Brøgger Filtenborg
Câștigătorul Selecției Naționale a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediției din 2013, Deban Aderemi și William Lee Adams, jurnaliști și influenceri consacrați în fenomenul ESC, Șerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production și celebrul artist moldovean Alex Calancea.
La această ediție, publicul a fost al șaptelea jurat al finalei – punctajele obținute prin televot având ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.
Spectacolul de la Sala Polivalenta a avut și câteva surprize: doi câștigători Eurovision, Netta și Emmelie de Forest, au urcat pe scena finalei naționale, iar Inis Neziri, laureata marelui trofeu Cerbul de Aur 2018, a completat seria recitalurilor serii.
Sub sloganul „Împlinește visul”, concursul Eurovision va avea loc în luna mai la Tel Aviv. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 41 de țări.
Nume mari din lumea sportului, muzicii, foști câştigatori ai selecţiilor naţionale Eurovision au fost printre cei care au văzut spectacolul de la Sala Polivalentă. În public, au fost oameni importanți din multe domenii şi susţinători ai concurenţilor. Toţi au avut câte un sfat pentru participanţii la concurs.