Rata inflației – 9,4% în iulie 2023. Cât era anul trecut pe vremea asta

0

Rata inflației în iulie 2023 comparativ cu aceeași lună a anului trecut este de 9,4%, cu 5,6 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în iulie 2022 față de iulie 2021.

Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2023 comparativ cu luna iunie 2023 este 100,15%, informează Institutul Național de Statistică (INS).

Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2023 comparativ cu luna iulie 2022 este 9,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) este 13,7%.

Sursa: INS

În iulie 2023 față de aceeași lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,2%, cele nealimentare cu 4,2%, iar serviciile cu 11,6%.

În iulie 2022 comparativ cu iulie 2021, rata inflației a fost de 15%. Pe tot anul trecut, respectiv decembrie 2022 față de decembrie 2023, rata inflației a fost de 16,3%, așadar cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât nivelul aferent lunii iulie.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2023 comparativ cu luna iunie 2023 este 100,15%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2023 comparativ cu luna iulie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 8,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,1%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here