Am participat ieri la un eveniment tulburător și important: Comemorarea victimelor rome ale Holocaustului, marcată în fiecare an pe data de 2 august
Am răspuns cu tot dragul și cu toată emoția la invitația sosită pe adresa Teatrului Evreiesc de Stat cu ceva timp în urmă. Mă onorează invitația și mă emoționează în același timp. Știam că voi participa… Știam ca voi lăsa deoparte orice altă activitate, obligație sau treabă,pentru că sunt conștientă de faptul că e o datorie morală să fiu alături de cei care au organizat acest eveniment.
Mai mult decât atât: Știu, simt și mi-am dorit să fiu cu sufletul alături de cei ce omagiază memoria victimelor Holocaustului. Să aduc și eu, la rândul meu, un pios omagiu celor care au pierit în timpul Holocaustului. Să fiu alături, să fiu aici și acum…
Oameni dragi, să ne amintim de suferințele semenilor noștri, să le cinstim memoria, să nu lăsăm uitarea, nepăsarea, indiferența să se aștearnă peste conștiința noastră, peste amintirea noastă. Haideți să contribuim fiecare, în felul nostru, la crearea unui climat mai bun pentru evitarea unor astfel de tragedii…
Și nu uitați! Omenirea s-a aflat pe margina prăpastiei, așa cum spunea și domnul consilier prezidențial, Sergiu Nistor.
https://web.facebook.com/100000036957475/videos/614484087204337/
Am fost acolo, la Muzeul Țăranului Român și am participat la Comemorare. Știam că mă va emoționa. Știam că nu voi rămâne indiferentă în fața mărturiei suferințelor semenilor noștri. Am ascultat cu inima cuvintele vorbitorilor. Am privit filmul docu- drama. Știam….Știam atât cât știam : înainte și după eveniment… . Am învățat ceva. Am descoperit altceva… . Am plâns cu lacrimi vindecătoare…
Nu aș fi crezut că voi fi atât de emoționată, deși știu bine că lacrimile vărsate într-o ocazie solemnă ca aceasta nu nu șterg nici drama și nici tragedia petrecute și atât de puțin cunoscute.
Cred că ar trebui să aflăm mai mult, sa învățăm, să cunoaștem, să vorbim,să ascultăm, să împărtășim,să transmitem. Asta cred eu… la nivel emoțional, cognitiv, științific, educațional, la nivelul măreției și perfecțiunii ființei umane care SUNTEM.
Trebuie rostit. Vorbit. Scris. Plâns. Dacă e de plâns, dacă e de vindecat, dacă e de alinat.. Și consumată emoția, asimilată cunoașterea. Asta cred…
Îmi amintesc că a fost un moment care m-a tulburat în mod deosebit: se vorbea despre cine, despre cum, despre cât are dreptul să-și întemeieze o familie și să aibă copii… Și despre cine nu are dreptul să aibă copii…. Repet: cine NU!!!
Nu-mi iese din minte, reverberează recurent și dureros în inimă, asemeni unui încăpățânat ecou, ideea asta: cine are dreptul să aibă copii și cu cine…
Mare grijă! Mare! Cu spaimă citesc, chiar aud adeseori în zilele noastre astfel de discursuri ori abordări. Nu aș fi crezut că mai este posibil. Și totuși este.. Aveți mare grijă: ignoranța și ignorarea unor asemenea aspecte poate conduce la astfel de concluzii MONSTRUOASE. Și cât de ușor, de simplu…Să trăim frumos și asumat, în armonie cu noi înșine și cu semenii noștri!
