La 25 martie este celebrată ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de sărbătoarea Bunei Vestiri din calendarul creștin.
Prima recunoaştere oficială a Poliției, având misiunea asigurării ordinii publice, datează din vremea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica.
În anul 1822, acesta i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi “obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.
Decembrie 1989: Se reînfiinţa Poliţia
Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
„Ne-am tot „văzut” în online prin texte, fotografii, materiale video. Sâmbătă, 25 martie, este momentul să ne vedem față în față! La ora 11:00, într-o locație încăpătoare, Parcul Herăstrău – Intrarea Charles de Gaulle. Nu uitați să dați tag… și share! Mulțumim!”, scrie pe pagina de Facebook a Poliției Române.
De asemenea, cu ocazia Zilei Poliției Române, sâmbătă, 25 martie, Direcția Siguranță Școlară din cadrul IGPR organizează la Casa de Cultură a MAI din str. Mihai Vodă nr. 17, sector 5, București, un spectacol de MAGIE adresat copiilor de toate vârstele. Intrarea este liberă.