Social-democraţii le solicită colegilor de coaliţie liberali să spună dacă susţin sau nu taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari.
„Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD„, au transmis, joi, cei de la PSD.
Aceştia susţin că unele firme cu venituri foarte mari îşi reduc obligaţiile către stat prin diminuarea artificială a profiturilor.
„Taxa de solidaritate propusă de PSD impune acestor companii să plătească un impozit pe profit echivalent cu măcar 1% din cifra de afaceri, aşa cum plătesc toate firmele mici din România. În prezent, sunt multe companii româneşti care raportează profiturile reale şi plătesc impozite a căror valoare depăşeşte 3-4% din cifra lor de afaceri„, arată reprezentanţii PSD.
Social-democraţii explică faptul că această taxă de solidaritate susţinută de PSD vizează în special companiile care şi-au multiplicat veniturile prin creşterea speculativă a unor preţuri, în actualul context inflaţionist.
„Contrar criticilor unor lideri PNL, taxa de solidaritate are ca efect descurajarea acestor comportamente speculative care au afectat în mod nejustificat puterea de cumpărare a cetăţenilor români„, adaugă PSD.












