De la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut garantat se majorează de la 2.550 de lei la nivelul de 3.000 de lei, conform unui decizii luate, joi, de Guvern. Majorarea salariului minim brut este de 17,6%, anunță, într-un comunicat, Ministerul Muncii. În moneda europeană, nivelul salariului minim brut este de 600 de euro.
„Stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit”, menționează sursa citată.
De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia un număr de 2.181.134 de salariați.
Salariul net: cu câți bani rămâi în mână
În ceea ce privește salariul minim net, acesta urmează să ajungă în luna ianuarie la nivelul de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, ceea ce înseamnă o creștere de 22,2 %.
Aceasta este posibilă întrucât autoritățile au convenit în Consiliul Național Tripartit ca pentru 200 de lei să nu se aplice impozit pe venit sau contribuții sociale.
Anul trecut, salariul minim brut garantat în plată a crescut cu 10,87%, atingând 2.550 de lei, iar cu doi ani în urmă a fost majorat cu 3%, la 2.300 de lei.
Potrivit Eurostat, între 2008 și 2021, creșterea salariului minim a însemnat, din punct de vedere al angajatorului, o creștere a costurilor forței de muncă de la 4,2 euro pe oră, la 8,5 euro pe oră.
De la 1 ianuarie 2023, tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.
Suntem încă departe de salariile minime din Europa
Cel mai mare nivel al salariului minim brut în blocul comunitar se regăsește în Luxemburg (2.390 de euro). De la 1 ianuarie, acest nivel ar urma să crească la 2.868 euro, un nivel de peste 4,5 ori ai mare decât în România.
Nu toate statele din UE au salarii minime stabilit la nivel național, însă conform costurilor cu forța de muncă, se pot estima valorile atât pentru nivelul brut, cât și pentru salariul minim net.
Astfel, în Germania, salariul minim brut va fi de puțin peste 2.000 de euro, ceea ce înseamnă o valoare de aproape 1.500 de euro net.
În Spania, țară unde se regăsesc mulți români, nivelul salariului minim brut este de 1.167 de euro, în timp ce în Marea Britanie, țară care a părăsit blocul comunitar, acest nivel va fi de 1.987 de euro, începând din primăvara anului viitor.

[…] Citește și: Salariul minim brut crește la 3.000 de lei. Venitul net e mai mare cu 22% […]