VIDEO Probleme pe lotul 2 Sebeș-Turda. Asociația Pro Infrastructura: Situația s-a agravat brusc

0

Constructorul lotului 2 al autostrăzii Sebeș-Turda are probleme în finalizarea lucrărilor la cei 24 kilometri. Săptămâna trecută, constructorul a lucrat doar cu o mică parte din utilaje și oameni, având în vedere că stocul de motorină necesar a fost aproape epuizat. Asociația Pro Infrastructura a realizat zilele trecute o filmare pe acest lot, iar concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare.

După ce în ultimele luni se părea că lucrurile reveniseră la un nivel ce ne dădea speranțe, situația s-a agravat brusc în ultima săptămână, atrag atenția cei de la Asociația Pro Infrastructura. Concluziile trase la fața locului nu sunt doar dezamăgitoare, ci de-a dreptul îngrijorătoare. Ritmul de lucru al companiei Aktor este cel puțin descurajant, susțin reprezentanții Asociației.

Conform detaliilor aflate de echipa API din teren, problemele financiare ale companiei Aktor (cauzate de conflictele interne dintre actionarii principali ai companiei-mamă ELLAKTOR din Grecia) s-au reflectat direct și rapid asupra șantierului din România.

„De exemplu, cantitatea de motorină disponibilă pentru ziua de ieri pe șantier pentru utilaje și echipamente a fost de numai 4.000 litri. Adică suficientă pentru cel mult 20 de autobasculante și câteva excavatoare/buldozere, raportat la un lot cu lungimea de 24,25 de km”, spun reprezentanții Asociației.

Stadiul fizic al șantierului se apropie de 80%, nu mai există blocaje birocratice semnificative.

„Solicităm CNAIR să reacționeze la indolența constructorului care a prezentat până acum peste 25 de revizii ale programului de finalizare, bineînțeles toate nerealiste, mincinoase, ultima dată de predare propusă fiind 25.06.2021”, mai scriu cei de la Asociația Pro Infrastructura.

Lotul 2 Sântimbru – Aiud (A10)
Constructor: Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading’98 SRL
Valoare ofertată: 549,3 milioane lei fără TVA
Lungime: 24,25 km
Data semnării contractului: 14 noiembrie 2014
Data emiterii ordinului de începere a lucrărilor: 2 decembrie 2014

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here