A treia cea mai caldă iarnă în România

0

Ziua Mondială a Meteorologiei este marcată în fiecare an la 23 martie, iar în acest context, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a afirmat că în România a fost a treia cea mai caldă iarnă.

Ea a vorbit, pentru Agerpres, despre ce s-a întâmplat la nivelul schimbărilor observate în evoluţia condiţiilor climatice în România.

„Rămânem cu 2019 cel mai călduros an din 1900 şi până în prezent, cu 2020, al doilea an cel mai călduros. Nu în ultimul rând, deceniul 2011 – 2020 este cel mai călduros, pentru că şapte ani sunt în Top 10 cei mai calzi, iar această tendinţă cu siguranţă pare să rămână elementul climatic de interes şi pentru următoarea perioadă”, a precizat Mateescu.

Astfel că după o toamnă 2020, a treia cea mai caldă din 1961 şi până în prezent, după 2012 şi 2019, avem o iarnă 2020 – 2021 a treia iarnă cea mai caldă, după 2006 – 2007 şi 2019 – 2020″, a mai declarat directorul ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here