Pasajul de la Mogoșoaia este unul dintre proiectele așteptate de mare parte dintre șoferii care circulă zilnică pe Centura Capitalei sau fac naveta între localitățile limitrofe și București. Un proiect care va duce la decongestionarea traficului, dar care, așa cum se întâmplă în România, mai are și mici dificultăți pe partea de realizare.
Ce spune despre proiect și care sunt dificultățile în realizarea construcției vă invităm să aflați dintr-un interviu postat pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Menționăm faptul că CNAIR a predat abia în aprilie amplasamentul firmei Strabag pentru realizarea Pasajului Mogoșoaia, deși contractual a fost semnat cu Strabag în octombrie 2018. Doar că din cauza unor “situații mai delicate” în care au fost implicate și primăriile locale, lucrările au început mult mai târziu.
Pasaj suprateran DNCB peste DN1A la Mogoșoaia
Lungime: 800 m
Cost: 6,8 mil. Euro
Constructor: Strabag SRL
Contract semnat în: octombrie 2018 (licitația lansată din iunie 2017)
Termen de finalizare: 24 de luni (de la începerea construcției)
Lucrări începute: aprilie 2020.
Finalizare posibilă (n.r.) : Q1 2022
Sursa: hotnews.ro
Pasajul Mogoșoaia va include rampă de urcare și rampă de coborâre, pasajul superior peste DN 1A, precum și două bretele de acces.
De vorbă cu inginerul Octavian Vasiliu
”Odată realizat, Pasajul va asigura un trafic continuu, o trecere denivelată peste giratoriu, deci, cei care circulă pe Centură vor circula mai repede și se vor evita blocajele care există la ora actuală în Mogoșoaia și pe DN1A. Noi am făcut și simulări de trafic după realizarea pasajului și circulația se va debloca în mod substanțial. Condițiile de siguranță ale circulației sunt asigurate; sunt prevăzuți parapeți de siguranță și elemente de siguranță specifice drumurilor naționale”, povestește inginerul și managerul de proiect al Pasajului Mogoșoaia, Octavian Vasiliu.
Care sunt problemele pe care le întâmpină un antreprenor?
Octavian Vasiliu: Problemele pe care le întâmpină un antreprenor, deși sunt evaluate în faza de licitație ca riscuri, în faza de execuție, sunt mult mai variate și ne surprind întotdeauna. Pasajul Mogoșoaia, este o lucrare simplă, (lungimea proiectului fiind de 800 de metri) este o construcție cu patru deschideri și două rampe, în cadrul cărora se execută și două bretele.
Pentru acest proiect am avut multe surprize. Ordinul de începere a fost dat în 4.12.2018, iar proiectarea ar fi trebuit să dureze 6 luni. În final, această perioadă de proiectare și avizare s-a extins de la jumătate de an la mai mult de un an din cauza întârzierilor care au fost generate de autorități (atât cele locale care răspund de gestionarea zonei cât și de proprietarii și administratorii de utilități).
Probleme încep cu această identificare a utilităților. Administratorii de utilități nu cunosc în general foarte bine traseele, ci aproximativ. Ni se indică niște trasee, iar noi facem proiectele după aceste indicații. Primim un aviz și, când începem lucrările, identificările nu corespund și se impun modificări la proiect. Trebuie să reluăm partea de avizare a proiectului. Există și situații în care administratorii răspund foarte greu la solicitările noastre de avizare a proiectului. Există întotdeauna probleme cu relocările de utilități.
Alte probleme care nu sunt legate de autorități sunt legate de mediul înconjurător și situațiile economico-sociale. Execuția acestui proiect a fost începută în aprilie 2020 în plină criză sanitară, o criză care ne-a provocat o serie de probleme de organizare, dar cu toate acestea am reușit să demarăm lucrările cu bine și până acum nu am avut cazuri de întreruperi ale lucrărilor datorită măsurilor de siguranță pe care le-am implementat în șantier.
Care ar putea fi un set de bune practici pentru a duce un proiect la bun sfârșit?
Octavian Vasiliu: Încă din faza de licitație, antreprenorul trebuie să analizeze cu mare atenție atât documentațiile de licitație, cât și situația în teren, nu doar prin vizite, ci prin informare asupra studiilor geotehnice, a situației geologice din zonă, a istoricului zonei. Este foarte important pentru evaluarea riscurilor în faza de licitație ca acestea să fie cuantificate încă de la ofertă, iar apoi, în partea de execuție, antreprenorul să nu aibă surprize că nu se încadrează cu prețurile în oferta realizată.
Când se lucrează pe un contract proiectare și execuție, antreprenorul ar trebui să acorde o mare atenție selecției proiectantului cu care lucrează pentru că nu întodeauna cel mai bun preț asigură calitatea optimă și realizarea proiectului în timp. Din contră, dacă prețul este ceva mai ridicat poate ai șanse mai mari să obții proiectul în timp la o calitate mai bună.
Pe partea de execuție, o bună practică, întodeauna, este selectarea unei echipe de proiect corespunzătoare și calificate care să dorească să implementeze proiectul și să-și canalizeze energiile în acest scop. Există constructori care au alte targeturi, nu neapărat realizarea proiectului și obținerea unui profit, cât obținerea profitului pe baza contractului care urma să devină o constrângere pentru beneficiar.
Cum evaluați relația cu CNAIR și cum credeți că ar putea fi îmbunătățită?
Octavian Vasiliu: Relația cu CNAIR pe acest contract este foarte bună. Inițial, a pornit mai puțin bine, din cauza unor probleme de la partea de achiziție din documentația de licitație, dar în timp ne-am clarificat, iar relația actuală este foarte bună.
Un proiect de succes se bazează întotdeauna pe un parteneriat foarte bun între constructor și beneficiar. Evident includem și consultantul în această formațiune.
Ce efecte pozitive vor exista după finalizarea lucrărilor?
Octavian Vasiliu: Acest giratoriu, la intersecția dintre Centura București și DN1A, este un punct major care generează blocaje în trafic din cauza depășirii capacității de circulație, iar pasajul este absolut necesar pentru fluidizarea traficului.
Odată realizat, Pasajul va asigura un trafic continuu, o trecere denivelată peste giratoriu, deci, cei care circulă pe Centură, vor circula mai repede și se vor evita blocajele care există la ora actuală în Mogoșoaia și pe DN1A.
Noi am făcut și simulări de trafic după realizarea pasajului și circulația se va debloca în mod substanțial. Condițiile de siguranță ale circulației sunt asigurate; sunt prevăzuți parapeți de siguranță și elemente de siguranță specifice drumurilor naționale.