Te-ai vaccinat anti-COVID? Cât vei fi imun. Precizările medicului Raed Arafat

0

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că persoanele care s-au vaccinat vor avea o imunitate până la opt luni, acestea fiind datele colectate de specialişti până în prezent.

„Cu cât timpul trece şi testele demonstrează că anticorpii sunt prezenţi, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă. În acest moment, asta putem zice. Nimeni nu poate să spună cu certitudine că imunitatea durează 3 ani, pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni. Din ce am înţeles, urmează să fie testaţi periodic timp de doi ani – cel puţin”, a susţinut Arafat, luni seară, la Digi 24.

El s-a referit şi la faptul că persoanele care se vaccinează vor putea călători în străinătate.

„În momentul în care te-ai vaccinat, ai a doua doză şi mai ai zece zile care au trecut. Şansa de transmitere scade şi era normal să nu mai ai carantina 10 zile, dacă te-ai vaccinat. Nu este vorba de paşaportul de vaccinare care limitează călătoriile, ci de o măsură de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minim 10 zile”, a explicat Raed Arafat, luni seară, la postul Digi 24.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că persoanele care au făcut cele doze de vaccin nu vor mai fi carantinate când ajung în România.

„Măsura luată de noi va facilita în scop turistic. Poate că unele ţări o să zică: ai vaccin, intri; nu ai vaccin, carantină”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here