Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3,78 milioane de lei conducerea companiei City Insurance S.A. deoarece societatea nu a transmis instituţiei informaţiile relevante necesare verificării programului de reasigurare al acesteia.
ASF a solicitat City Insurance S.A. informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății.
„Informațiile solicitate nu au fost transmise Autorității, iar conducerea executivă și conducerea superioară a societății nu s-au asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege”, se menționează într-un comunicat emis de Autoritate.
Prin urmare, Consiliul ASF a decis sancţionarea membrilor Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere, după cum urmează:
Preşedintele Directoratului City Insurance, Renato Szilagyi, a fost amendat cu 530.000 lei, vicepreşedintele Buzerea Barbu Mircea a primit o amendă de 500.000 de lei iar Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului, a fost amendat cu 500.000 lei.
Şi membrii Consiliului de Supraveghere al companiei au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 2,25 milioane de lei, astfel: Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei;
Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei;
Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei;
Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei.
La jumătatea acestei luni, Societăţile de asigurare City Insurance SA şi Euroins România, care „controlează” sectorul RCA din România, au fost sancţionate cu amenzi în cuantum de 500.000 lei, respectiv 450.000 lei, de către Consiliul de Administrație al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Nivelul sancțiunii este de 10 ori mai mare decât cele aplicate în toamna anului 2019.