Știai că mărimea piciorului se schimbă de 25 de ori în cursul vieții? Picioarele noastre sunt într-o continuă schimbare, în special în copilărie și adolescență. Pe de altă parte, cerințele vieții moderne ne pot face să umblăm foarte mult sau să lucrăm în condiții mai solicitante. Apoi, la vârsta a treia, apar schimbările datorate vârstei și acumulării efectelor purtării unei încălțăminte potrivite sau neadecvate în trecut. Iar dacă greutatea ta este mult peste limita normală, cu siguranță acest lucru se va reflecta și la nivelul picioarelor.
În acest context, este important să cunoaștem care sunt recomandările cele mai importante cu privire la alegerea încălțămintei, potrivit Asociației de Podiatrie.
Cum să-ți găsești încălțămintea potrivită
Sfaturile de mai jos pot fi aplicate de oricine în viața de zi cu zi.
- Măsoară-ți talpa când stai în picioare;
- Cumpără încălțăminte nouă doar după ce ai stat câteva ore în picioare, în general în a doua parte a zilei;
- Măsoară-ți ambele tălpi și cumpără mărimea care se potrivește cu piciorul cel mai mare;
- Încălțămintea se va „lăsa” în timp după picioarele tale;
- O pereche de încălțăminte potrivită îți oferă bunădispoziție;
- Alege încălțămintea în funcție de activitățile zilnice și care nu-ți dă dureri de picioare;
- Alege încălțămintea în funcție de natura meseriei practicate.
Dacă porți încălțăminte proastă… suporți consecințele
Purtarea încălțămintei nepotrivite atrage de la sine consecințe dintre cele mai grave, de la simpla durere până la tulburări ale mersului sau infecții repetate de care nu mai scapi.
Spre exemplu, un studiu documentar arată că între 63% și 72% dintre persoane poartă o încălțăminte nepotrivită.
Există o legătură directă între purtarea încălțămintei nepotrivite și durerea și tulburările de la nivelul membrelor inferioare.
De aceea, este esențial să ne alegem o încălțăminte potrivită nouă, nu una care este la modă, dar care poate nu este potrivită pentru noi.
Este o vorbă populară care spune că “Toate drumurile duc la Roma,” însă doar cu încălțămintea potrivită poți ajunge la orice destinație, scriu podiatrii.
Ce este Podiatrul?
Inclus în echipa de îngrijire a persoanelor care au această complicație critică a diabetului zaharat, podiatrul poate să contribuie la reducerea ratei amputațiilor de la nivelul membrelor inferioare cu până la 85%.
Asociația de Podiatrie a fost înființată în anul 2015. Asociația își propune recunoașterea oficială a profesiei de podiatru* și dezvoltarea podiatriei în România, alături de informarea și educarea în domeniul îngrijirii medicale a picioarelor, în randul populației generale și, în special, în rândul persoanelor cu diabet.
„Numirea mea în cadrul Grupului Internațional de Lucru pentru Piciorul Diabetic al Federației Internaționale de Diabet îmi confirmă că înființarea Asociației de Podiatrie nu a rămas fără ecou internațional. Recunoașterea demersului nostru din partea celei mai importante organizații la nivel mondial din sfera diabetului mă onorează și ne motivează. Implementarea de programe educaționale prin care asistenții medicali din România se vor specializa în podiatrie va fi cu siguranță facilitată prin implicarea mea directă în grupul de lucru dedicat din cadrul Federației Internaționale de Diabet”, a declarat Dna. Dr. Norina A. Gâvan, Președinte Onorific al Asociației de Podiatrie.

Mai multe detalii despre Asociația de Podiatrie puteți găsi AICI