Negocieri blocate – PNL, USR PLUS şi UDMR nu s-au înţeles pentru funcţia de premier sau conducerea Camerei Deputaţilor. Consultări la Cotroceni

0

Negocierile de duminică dintre reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR de la Vila Lac au eşuat, în condiţiile în care cele trei formaţiuni nu au convenit asupra persoanei desemnate să preia conducerea Guvernului sau cine să fie preşedintele Camerei Deputaţilor.

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a spus că PNL şi USR PLUS şi vor prezenta fiecare un candidat la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Negocierile coaliţiei s-au încheiat astăzi, nu am putut conveni asupra persoanei premierului. PNL şi USR-PLUS îşi sugerează candidaţii proprii de prim-ministru mâine la negocierile cu şeful statului. UDMR va lua decizia în privinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali pentru mâine dimineaţă”, a scris Hegedus Csilla pe Facebook.

Pe de altă parte, deputatul USR Tudor Pop a fost critic cu privire la aceste negocieri politice şi a spus că PNL vrea ca celelalte două partide pe post de sateliţi.

„Facem guvern împreună cu PNL, nu în jurul PNL, că PNL nu e pom de Crăciun şi nici noi nu suntem pe post de globuri. Noi am primit mandat de la oameni pentru a guverna într-o majoritate de centru dreapta reformatoare, nu pentru a face figuraţie pe lângă Ludovic Orban. Şi vom respecta acest mandat. Din păcate, PNL a venit la discuţii şi a zis aşa: noi avem deja premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, hai să înceapă negocierea! Cu o astfel de atitudine la adresa celor care ar trebui să-ţi fie parteneri nu îţi găseşti aliaţi pentru o majoritate. Votul din 6 decembrie obliga partidele de centru dreapta la parteneriat, mai ales în condiţiile unui PSD încă puternic. Acesta este mandatul dat de votanţii dreptei. Dacă voiau guvernare PNL cu sateliţi care să facă figuraţie, votau covârşitor PNL. Însă aproape jumătate dintre ei au votat USR PLUS şi UDMR”, a scris Tudor Pop, duminică, pe Facebook.

Senatorul UDMR Cseke Attila a precizat pentru Agerpres că „neacceptarea traseismului politic” va fi inclusă în acordul viitoarei coaliţii de guvernare, la iniţiativa formaţiunii sale.

UDMR va decide luni dimineaţă mandatul cu care va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru formarea viitoarei majorităţi.

Luni, la Palatul Cotroceni, şeful statului se va consulta cu reprezentanţii partidelor care au intrat în Parlament pentru desemnarea premierului şi stabilirea majorităţii parlamentare:

ora 11,00 – Partidul Social Democrat;
ora 12,00 – Partidul Naţional Liberal;
ora 13,00 – Alianţa USR-PLUS;
ora 14,00 – Alianţa pentru Unirea Românilor;
ora 15,00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România;
ora 16,00 – Minorităţi naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here