Preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, avertizează că în 2021 vor creşte creditele neperformante

0

Radu Gheţea, preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor, a afirmat la evenimentul „FinConf Romania” că anul viitor creditele neperformante vor avea o creştere importantă.

Acesta a explicat că astfel de credite neperformante vor fi semnificative, întrucât, după perioada amânărilor la plată şi din cauza măsurilor luate de autorităţi privind asigurarea siguranţei populaţiei, vor dispărea companii, vor ajunge în insolvenţe, falimente.

„În final, vor ajunge să fie contorizate într-un fel la nivelul sistemului bancar, nu numai românesc, mondial, prin pierderi pe care băncile le vor înregistra. Nu trebuie să ne panicăm, dar nu trebuie să stăm nici liniştiţi în ceea ce priveşte acoperirea sau gestionarea mai bine a acestei situaţii”, a afirmat Radu Gheţea.

Potrivit acestuia, efectele crizei sanitare vor apărea în câteva luni sau când se încheia pandemia şi va fi trasă o linie a pagubelor.

O creditare pe termen scurt va exista în 2021, a adăugat Gheţea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here