Grampet – REVA din Simeria donează aparate de testare COVID 19

0

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva a primit, ca donaţie, un aparat de tip Real Time PCR pentru testarea pentru coronavirus, acesta urmând să facă aproape 2.000 de teste zilnic, iar rezultatul să fie gata în aceeaşi zi. Aparatul, în valoare de peste 200.000 de lei, a fost donat de o firmă din Simeria, iar Primăria Deva va cumpăra kit-uri de testare pentru 5.000 de persoane.

Potrivit Prefecturii Hunedoara, luni a ajuns la Deva un aparat de diagnosticare de tipul RT – PCR, de ultimă generaţie, care identifică prezenţa virusul SARS-CoV-2 din probe nazofaringiene.

Aparatul, în valoare de peste 200.000 de euro, a fost donat Spitalului Judeţea de Urgenţă Deva de compania Grampet – REVA din Simeria, după consultări cu prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, cu primarul Devei, Florin Oancea, şi cu directorul executiv al D.S.P., Sebastian Mezei.

„După punerea în funcţiune a aparatului de la Deva, vor putea fi diagnosticaţi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, fiind astfel asigurată intervenţia rapidă a serviciilor de sănătate publică pentru a limita răspândirea infecţiei în comunitate. În câteva zile, după ce se va finaliza instruirea personalului, montarea şi calibrarea aparatului, vor putea fi efectuate aproape 2.000 de teste zilnic, cu rezultate în aceeaşi zi”, afirmă reprezentanţii Prefecturii.

Conform sursei citate, Primăria Deva va suporta contravaloarea testării pentru 5.000 de deveni, prin achiziţionarea kit-urilor de testare, şi va asigura amenajarea spaţiului special în care va funcţiona aparatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here