UPDATE Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat. Orban rămâne premier interimar

0

UPDATE: Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat, joi, când ar fi urmat ca Guvernul său să primească votul de învestitură în Parlament. 

„Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

Cu 10 minute înainte de ședința comună a Parlamentului, în cadrul căreia urma să primească votul de învestitură, premierul desemnat Florin Cîțu și-a depus mandatul.

Mutarea liberalilor vine în contextul în care Curtea Constituțională a blocat scenariul anticipatelor, declarând neconstituțională ordonanța în acest sens. Mai mult, șansele ca Guvernul Cîțu să fie învestit erau foarte mari, toate partidele, cu excepția PSD, anunțând că îl vor vota. Astfel, PNL se afla în situația de a avea un premier care fusese desemnat pentru a fi respins, în logica planului pentru anticipate.

Potrivit unor surse liberale, președintele ar urma să-l desemneze din nou premier pe Ludovic Orban, care de această dată să formeze un guvern, cel mai probabil cu PMP și USR, scrie hotnews.ro.

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună joi, de la ora 16,00, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat, Florin Cîţu. Cabinetul Orban a fost demis, prin moțiune de cenzură, pe data de 5 februarie.

Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care se va vota învestirea guvernului să se poată desfăşura, este nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari. Toate grupurile parlamentare au anunţat că vor fi prezente la şedinţă pentru a asigura cvorumul, spre deosebire de şedinţa precedentă, în cazul Guvernului Orban II, informează Agerpres.

Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, fiind necesar, de asemenea, ca 233 de parlamentari să se exprime în favoarea Cabinetului Cîţu. Votul este secret, cu bile.

Conform ultimelor negocieri din PNL, parlamentarii liberali vor vota la vedere, însă nu vor fi prezenți toți liberalii la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.

PSD are 202 parlamentari, PNL – 113 parlamentari, USR – 40, Pro Europa – 21, UDMR – 30, minorităţile naţionale – 17, PMP – 15 deputaţi, fiind şi 27 de parlamentari neafiliaţi.

Miniştrii propuşi în Cabinetul Cîţu au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, iar ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori.

Au primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare:
Nicolae Ciucă (propus la Apărare),
Costel Alexe (propus ministru al Mediului),
Adrian Oros (propus la Agricultură şi Dezvoltare Rurală),
Lucian Bode (propus la Transporturi),
Ionuţ Stroe (propus ministru al Tineretului şi Sportului),
Bogdan Aurescu (propus la Afaceri Externe),
Marcel Boloş (propus la Fonduri Europene),
Virgil Popescu (propus ministru al Economiei)
şi Marcel Vela (propus la Ministerul Afacerilor Interne).


În schimb, au fost avizaţi negativ în comisii
Lucian Heiuş – propus să preia portofoliul Finanţelor Publice în locul lui Florin Cîţu, desemnat prim-ministru,
Cătălin Predoiu (Justiţie),
Ion Ştefan (Lucrări Publice),
Bogdan Gheorghiu (Cultură),
Victor Costache (Sănătate),
Monica Anisie (Educaţie),
Violeta Alexandru (Muncă şi Protecţie Socială).

Potrivit matematicii parlamentare, PNL, USR, Pro România, PMP, ALDE și minoritățile au împreună 225 de senatori și deputați. Dacă UDMR va lua decizia de a vota învestirea Guvernului Cîțu, numărul susținătorilor crește la 255 de parlamentari. Acestora li s-ar putea adăuga și cei de la PSD care nu respectă decizia luată de Marcel Ciolacu de a nu vota guvernul. Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple, pentru că vor exista absenți din toate partidele și, de asemenea, parlamentari care ar putea vota împotriva Cabinetului Cîțu chiar din partidele care au anunțat că îl susțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here