Coronavirus în România: Ne apropiem de 1.000 de cazuri. 13 persoane au decedat

0

Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 13.

Pacienţii recent confirmaţi cu infecţie au vârste cuprinse între 3 şi 79 de ani, precizează GCS.

Dintre persoanele infectate, 86 au fost declarate vindecate şi externate: 53 – la Timişoara, 23 – la Bucureşti, 6 – la Craiova, 2 – la Constanţa, câte una – la Iaşi şi Cluj.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. „Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul remis de Grupul de Comunicare Strategică.

Autoritățile mai informează că Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Încă 51 de români infectați cu COVID 19 în străinătate

n ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 51 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 38 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda și Luxemburg.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here