Edilul sectorului 5 mai dă un tun pe final de mandat: 925 de milioane de lei unei firme turcești

0

Primăria Sectorului 5, condusă de controversatul Daniel Florea, a primit o singură ofertă la licitația pentru servicii de întreținere și amenajare a spațiilor publice, cu o valoare estimată până la 952,64 milioane de lei. Aceasta provine de la o asocieră condusă de o firmă din Turcia, scrie publicația Economica.net.

Ofertă depusă de asocierea turco – română Esta Insaat – Smart Business Energy SRL urmează să fie evaluată până pe 11 iunie 2020, iar serviciile urmează să fie prestate într-o perioadă de patru ani.

Conform datelor de pe site-ul propriu, Esta Insaat se ocupă în special cu dezvoltarea de proiecte imobiliare.

G4Media.ro a scris în 16 decembrie anul trecut că Primăria Sectorului 5 a scos la licitație unul dintre cele mai mari contracte – cadru din istoria administrației locale din România, cu valoarea maximă de 952 de milioane de lei, potrivit documentelor de pe site-ul de achiziții publice. Durata contractului este de 4 ani, ceea ce înseamnă că viitoarea administrație a Sectorului 5, oricare ar fi ea, va moșteni uriașul contract – cadru dacă el va fi atribuit până la alegerile locale din vara anului viitor.

Contractul va fi finanțat din fondurile proprii ale primăriei, nu din fonduri europene, iar o condiție extrem de dură pentru participanții la licitație este nivelul minim al cifrei de afaceri anuale, care trebuie să fie de cel puțin 571 milioane de lei. Contractul – cadru va fi atribuit prin licitație deschisă.

Context. Primarul Sectorului 5, Daniel Florea (PSD), este cunoscut pentru inițiativele sale controversate. În luna noiembrie 2019 a inițiat și susținut două proiecte de hotărâri de consiliu local, adoptate pe 26 noiembrie, pentru înființarea a două firme ale Primăriei care conțin în denumirea lor simbolurile sale de campanie electorală: DF5 și FAPTE.

În octombrie 2018, primarul Daniel Florea a alocat 4,7 milioane de lei (peste un miliion de euro) pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, unul dintre cele mai mari bugete din ţară dedicate evenimentului.

În septembrie 2018, Daniel Florea (PSD) a pus în scenă un spectacol faraonic pentru aniversarea a jumătate de secol de existenţă a Sectorului 5: 30.000 de fotografii gratuite pentru public, 15.000 de brelocuri şi tot atâtea brăţări fosforescente, 8000 de tricouri, 3000 de șepci, o zona gastronomică, scenă impresionantă şi artişti de top, printre care Dan Bittman, 2000 de porţii de mâncare, 3000 de sandvișuri servite gratuit, 12 standuri pentru distracţia copiilor, 70 de pancarte şi 5200 de baloane cu heliu Centrul Cultural şi Pentru Tineret „Ştefan Iordache”, instituţia care a organizat în numele primăriei evenimentul, a ales o firmă de curăţenie să se ocupe de întreaga manifestaţie. Firma care a organizat evenimentul, Libro Events SRL, a depus documentele pentru licitație cu o oră şi jumătate înainte de deschiderea ofertei şi a încasat pentru prestaţie 3,3 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here