Scandalul PISA. Guvernul anunțase de o lună desființarea Institutului de Științe ale Educației, care se ocupă de organizarea PISA în România. Anisiei a spus că nu e problemă, acum s-a răzgândit

0

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că a fost stabilit un plan de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care au fost incluse măsuri imediate, dar şi de perspectivă.

Săptămâna viitoare, aceasta va face o analiză profundă cu specialişti din domeniu pe subiectul evaluărilor PISA.

Scandalul PISA a prins Guvernul Orban când tocmai anunțase de o lună desființarea Institutului de Științe ale Educației, care se ocupă de organizarea PISA în România!  Mai mult, la aflarea rezultatelor, ministrul Educatiei a avut o prima reactie halucinanta: Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm. Nu verifică ce ştiu elevii, ci cum aplică. Presedintele Klaus Iohannis a contrazis-o: ar trebui sa ne ingrijoram.

”Astăzi, ca urmare a ceea ce am promis deja, am stabilit împreună cu colegii mei planul de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care am inclus atât măsuri imediate, cât şi măsuri de perspectivă: luni, 9 decembrie, împreună cu specialiştii şi cercetătorii în ştiinţele educaţiei voi realiza o analiză profundă a rezultatelor PISA 2018, analiză care va constitui baza pentru identificarea şi adoptarea unor măsuri; luni, 16 decembrie, voi organiza o dezbatere la care, alături de specialişti, vor participa reprezentanţi ai profesorilor, elevilor şi ai societăţii civile; până cel târziu la sfârşitul lunii decembrie vreau să avem un set de măsuri concrete cunoscute şi asumate de toţi actorii educaţionali”, a scris ministrul pe Facebook.

Ea susţine că PISA 2018 s-a desfăşurat ca urmare a eforturilor pe care ea le-a depus în anul 2016.

”PISA 2018 s-a desfăşurat ca urmare a eforturilor pe care eu le-am depus în anul 2016, tocmai pentru că am fost şi sunt conştientă de importanţa acestora şi pentru că nimeni altcineva nu îşi asumase ca România să intre în această evaluare! De altfel, nici până la momentul actual niciun alt ministru nu şi-a asumat iniţierea Hotărârii de Guvern privind PISA 2021!”, a scris Anisie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here