Dosarul Colectiv: Piedone, condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, patronii clubului au primit peste 11 ani

0

La patru ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în urmă căreia 65 de tineri au murit, judecătorii Tribunalului București s-au pronunțat. Astfel, Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului au primit o condamnare de 11 ani și 8 luni.

Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Procurorii au cerut pedepse maxime

 La ultimul termen procurorul DNA a cerut ca cei doi pompieri, Antonina Radu şi George Matei, să primească pedeapsă maximă prevazuta de lege pentru avuz în serviciu cu consecinte deosebit de grave, respectiv 14 ani de închisoare. Ei sunt acuzaţi că au verificat clubul înainte de incendiu şi nu au luat măsuri pentru remedierea problemelor de securitate.

Parchetul a cerut şi ca cei doi să achite contravaloarea intervenţiei pompierilor în noaptea tragediei de la clubul Colectiv, situată la suma de 30.000 de lei, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să plătească împreună cu cei doi pompieri daunele civile şi morale.  

La termenele precedente, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Cine a mai fost condamnat

Radu Antonina – pompier ISU – 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare;
Matei George-Petrică – pompier ISU – 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare;

Iofciu Aurelia – angajată primărie Sector 4 – 8 ani de închisoare cu executare;
Ganea Luminiţa Larisa – consilier superior primărie Sector 4 – 7 ani de închisoare cu executare;
Moţoc Sandra Ramona – referent superior primărie Sector 4 – 3 ani de închisoare cu executare;

Niţă Daniela Ioana – patron firmă de artificii – 12 ani si 8 luni de închisoare cu executare;
Niţă Cristian Mihai – patron firmă de artificii – 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare;

Zaharia Viorel – pirotehnist – 9 ani si 8 luni de închisoare cu executare;
Moise Marian – pirotehnist – 10 ani de închisoare cu executare;

Clubul Colectiv SRL – 470 zile amendă, cu o sumă corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă, și confiscarea sumei de 62.298 lei;
Golden Ideas Fireworks Artists SRL – 470 zile amendă, cu o suma corespunzătoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă;
SC Noran Prompt Serv SRL – confiscarea sumei de 147.133 lei.

Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015. Un club improvizat într-o fostă fabrică din București a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert rock. Scânteile au atins buretele folosit la antifonare, care nu era tratat să reziste la foc. 153 de secunde a durat incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să se calce în picioare spre ieșirea subdimensionată și să fie grav afectați de flăcări și fum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here