Cursă charter TAROM pe bani publici, București – Baia Mare, pentru pesediștii care au mers la nunta lui Zetea, șeful CJ Maramureș

0

Mădălina Mezei, fosta directoare a TAROM a vorbit la Digi24 despre o cursă specială, charter, de la București la Baia Mare. Se pare că zborul a fost comandat de pesediști pentru a participa la nunta lui Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș. Mezei spune că s-a comandat, s-a fixat un preț și s-a plătit. „Nu este nimic ilegal sau atipic”, spune aceasta.

Membrii PSD s-au deplasat de la București la Baia Mare cu o cursă charter a TAROM. Mădălina Mezei, fosta directoare a companiei, a confirmat pentru Digi24 că s-a încheiat un contract care a fost achitat, pentru o cursă cu destinația Baia Mare.

„S-a solicitat organizarea unei curse charter contra prețului posibil oferit de TAROM. Este un contract total normal. În weekend îmi amintesc, a fost discutată organizarea unei curse charter, am oferit un preț, s-a încheiat un contract, s-a plătit, nu este nimic ilegal sau atipic

Mai mulți social-democrați, printre care și premierul interimar Viorica Dăncilă, candidat la alegerile prezidențiale, au participat sâmbăta trecută la nunta lui Gabriel Zetea, președinte CJ Maramureș, în localitatea Oncești.

Sâmbătă dimineață liderii social-democrații au participat la București, la Romexpo, la relansarea candidaturii la alegerile prezidențiale a Vioricăi Dăncilă, premier interimar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here