Cazările s-au scumpit cu 55% după introducerea voucherelor de vacanță

0

Tichetele de vacanță acordate bugetarilor au condus la creșterea semnificativă a numărului de turiști în unitățile de cazare din România, dar au avut o influență majoră în creșterea prețurilor practicate de hoteluri și pensiuni. Astfel, din 2017 de la introducerea voucherelor și până în prezent cazările s-au scumpit și cu 55%.

„Tichetele de vacanţă au influenţat preţul hotelurilor în 2019, Travelminit raportând o creştere de preţ de 55% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018 pentru o noapte pentru două persoane, iar pentru o familie creşterea este de 44% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018”, se arată într-un comunicat al portalului de rezervări Travelminit.ro

Printre cele mai scumpe destinaţii din România în 2019 se regăseşte Capitala, cu un preţ de aproximativ 300 de euro pe sejur, fiind urmată de litoralul românesc şi Delta Dunării cu o medie de 287 de euro pe sejur.

De asemenea, staţiunile balneoclimaterice se află în topul celor mai scumpe destinaţii din România, cu un preţ de 240 de euro pe sejur, mediu trei nopţi. Activităţile specifice fiecărei zone au crescut preţurile sejururilor, unele pachete incluzând şi activităţi populare cum ar fi excursii cu barca în Delta Dunării sau tratamente balneo.

În topul celor mai scumpe tipuri de cazări se află apartamentele, care pot acomoda un număr mai mare de persoane, cu o medie de 227 de euro pe trei nopţi (76 euro pe noapte), pe locul doi situându-se hotelurile cu un preţ de aproximativ 204 euro pe trei nopţi (68 euro pe noapte). Pensiunile şi cabanele pot fi rezervate cu un cost de aproximativ 146 euro pe trei nopţi (76 de euro pe noapte).

„Rezervările hoteliere în România clar au fost puternic influenţate de posibilitatea folosirii voucherelor de vacanţă. Nu numai că românii au rezervat într-un număr mai mare, dar optează pentru hoteluri mai bune şi servicii suplimentare. Aşa se face că Travelminit.ro şi-a dublat valoarea rezervărilor în ultimii doi ani. Dacă în 2018 valoarea totală a rezervărilor pe Travelminit.ro era de 6 milioane euro, în 2019 rezervările până în luna septembrie totalizează deja peste 12 milioane de euro, urmând să ajungă la 15 milioane de euro până la finalul anului”, a declarat Rigo Ferenc, CEO şi fondator Travelminit.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here