Trenul, căruță mică. Am ajuns să nu mai avem vagoane la trenuri și locomotivele să ia foc!

0

S-a aprins și ardea locomotiva trenului Brașov – București, astăzi la ora 11.00. Trenul mai avea puțin și intra în Gara de Nord. Au intervenit pompierii. Pasagerii au fost debarcați. Până acum, din fericire, nicio persoană rănită.

Reacția ministrului Răzvan Cuc despre locomotivele care se tot aprind și ard pe liniile de cale ferată: Nu știu cauzele incendiilor. Materialul rulant este în modernizare. Aștept rezultatele investigațiilor.

Mai mult, trenurile care mergeau pe ruta București-Arad au cel mult 3-4 vagoane cand acestea pleacă din Gara de Nord. Călătorii spun că acum 10 ani același tren avea cel puțin 7-8 vagoane. Condițiile din trenuri sunt deplorabile si tot mai rudimentare. În tot acest timp, Răzvan Cuc și guvernul PSD susține că trenurile sunt în plină modernizare.

„C.N.C.F. C.F.R. S.A. desfăşoară lucrări de modernizare pentru 314 km de cale ferată. Precizăm, totodată, că sunt în procedură de achiziţie lucrări de modernizare pentru 116 km de linie de cale ferată şi în diverse stadii de pregătire (pregătire lansare achiziţie/licitaţie/derulare) studii de fezabilitate pentru modernizarea a 947 km de linie de cale ferată. Complementar, este în procedură de achiziţie contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate care are ca obiectiv lucrări de reparaţii/modernizări a aproximativ 1.001 km de linii de cale ferată, pentru asigurarea unei viteze sporite şi creşterea calităţii serviciilor de transport feroviar. Lucrările în cadrul acestui proiect nu vor viza reparaţii pe întreaga lungime a liniei, ci doar reparaţii punctuale asupra elementelor suprastructurii căii ferate (ex: şina, traversele, aparatele de cale) sau a altor elemente necesare creşterii vitezei”, se arată în răspunsul ministrului Răzvan Cuc, din luna mai, la interpelarea făcută de deputatul PNL Daniel Gheorghe.

Răzvan Cuc a mai transmis că sunt încheiate contracte de reparaţii pentru 283 de vagoane de călători.

„Pentru anul 2019 se estimează a se realiza reparaţii planificate pentru un număr de 129 de unităţi material rulant motor (locomotive şi automotoare), până în prezent fiind încheiate contracte de servicii de reparaţii planificate pentru un număr de 86 de unităţi, pentru restul de unităţi urmând a se contracta servicii de reperaţii planificate până la sfârşitul anului. În prezent sunt încheiate contracte de reparaţii planificate pentru un număr de 283 vagoane de călători. Pentru restul de vagoane, din cele aproximativ 500 de vagoane ce urmează a fi realizate până la sfârşitul anului anului 2019, vor fi încheiate contracte de reparaţii planificate în perioada următoare. De asemenea se vor realiza reparaţii generale cu modernizare pentru un număr aproximativ de 80 de vagoane de cătători până la sfârşitul anului”, potrivit sursei citate.

Răspunsul lui Răzvan Cuc vine în contextul unei interpelări a deputatului PNL Daniel Gheorghe care îi transmite ministrului Transporturilor că în primele trei luni ale acestui an au deraiat nouă trenuri, iar restricţiile de viteză au ajuns să fie sub 50 km/h.

„De la începutul anului până în prezent s-au înregistrat 9 deraieri ale trenurilor în ţară. Cu toate că reţeaua feroviară permite viteze convenţionale între 70 km/h şi 160 km/h, se operează cu o viteză comercială de sub 50 km/h pentru trenurile de călători. La capitolul material rulant, conform secretarului de stat, la CFR Călători 80% din locomotivele electrice au nevoie în acest moment de reparaţii, iar la peste 40% din vagoane se impun modernizări urgent. Infrastructura este la pământ, şine rupte, şine uzate. Circulă trenurile cu o viteză medie de 45-50 de kilometri la oră, când în alte ţări este 350 km/h”, a scris Daniel Gheorghe, în interpelare.

În replică, ministrul Transporturilor a conchis că „după finalizarea lucrărilor de modernizare, restricţiile de viteză vor fi ridicate, ceea ce va conduce la creşterea vitezei de circulaţie pentru trenurile de călători, cu impact direct şi imediat asupra duratei de călătorie şi/sau asupra creşterii siguranţei şi confortului călătorilor”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va acorda 35 de milioane de lei pentru instalarea de stâlpi de iluminat şi separatoare de trafic pentru toate trecerile de nivel a drumurilor naţionale cu căile ferate. Proiectul de hotărâre va fi adoptat în şedinţa Executivului din 31 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here