![Radu-Mazare-faraon-primar-corupr-madagascar-840x500](https://www.piatapresei.ro/wp-content/uploads/2019/05/Radu-Mazare-faraon-primar-corupr-madagascar-840x500-696x414.jpg)
Fratele lui Radu Mazăre a dezvăluit la Antena 3 că fostul edil al Constanței a fost repartizat să lucreze la atelierul de croitorie al Penitenciarului Rahova.
„Am vorbit și astăzi cu el, mi-a spus că a fost repartizat să lucreze la atelierul de croitorie al penitenciarului. El poate ar fi avut o preferință spre atelierul auto, dar nu înseamnă că la atelierul de croitorie nu e bine.
O să vadă cum se adaptează și dacă ar fi vreo problemă, poate face o solicitare să fie transferat la atelierul auto. Dar nu e decizia lui”, a spus Mihai Mazăre.
Aproximativ un milionul de metri pătraţi au furat Radu Mazăre şi complicii săi de la oameni şi de la stat, terenuri aflate în locuri extrem de bine plasate din Constanţa şi Mamaia. Radu Mazăre a fost extrădat și a ajuns în România. Întrebarea este cine va plăti pentru prejudicul creat și ce prevede sentința instanței, prin care fostul edil a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare?. Edilu a fugit în Madagascar în decembrie 2017 și a încercat să obțină azil în Madagascar. Ieri, când a fost extrădat, acesta a încercat să obțină azil politic în Franța, pe aeroportul Charles de Gaulle.
De exemplu, pe terenul în suprafaţă de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan) – terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele) – terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acţionar şi administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real. Aici s-a ridicat City Park Mall al lui Elan Schwartzenberg, cel de-al treilea soţ al Mihaelei Rădulescu, fugit de mult în Israel.
În sentinţa pronunţată la 7 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte ce terenuri trebuie date înapoi. „Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa vor întreprinde, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară“, se specifică în minută.