Trei infirmiere de la Spitalul Universitar din București au fost filmate în timp ce îi loveau și îi înjurau pe mai mulți pacienți. Mai mult, una dintre ele a fost înregistrată în timp ce spune că i-ar ucide pe toți. Înregistrarea șocantă a ajuns pe rețelele de socializare. Mangerul spitalului este Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu, cel care a condus acest spital înainte de a fi edil-șef. Și el profesează acum în acel spital.
Ministrul Sănătății a reacționat, joi, după ce în spațiul public au apărut imagini din cadrul Spitalului Muncipal din București, unde mai mulţi pacienţi au fost loviţi, înjuraţi şi ameninţaţi de către infirmiere.
„Nu există nici o explicație plauzibilă, care să scuze acest tip de comportament. Măsurile vor fi drastice. Am discutat cu cei din conducerea spitalului și vineri vor convoca de urgență o comisie de disciplină, comisie care va stabili sancțiunile pe care le vor aplica infirmierelor”, a declarat Sorina Pintea, joi, la Antena 3.
„Aceste sancțiuni pot să meargă până la desfacerea contractului de muncă. Lucru pe care îl susțin. Comportamentul față de pacienți este foarte important, pentru că face parte din tratamentul pacientului. Din păcate, unii nu au înțeles lucrul acesta”, a precizat ministrul Sănătății.
Primului pacient i-au transmis o amenințare clară: îi taie mâna. „Băă, cu tine vorbesc! Ridică c..u sus! Ia mâna de aici! Ia mâna, mă, n-auzi! Dacă ți-o mai scoți, să dea dracu dacă nu ți-o tai (n.r. – mâna)!”. Alt pacient a fost luat la rost pentru că ar fi făcut pe el. „Te-ai p…t pe tine? Nu te-ai p…t? Pune mâna să vezi! Pune mâna pe blugi. Păi, de ce e mă uzi, m-am p…t eu?”. La un moment dat se aude cum una dintre infirmiere a spus că i-ar omorî pe toți.
Spitalul Universitar de Urgență București a avut o primă reacție în acest caz: se delimitează în mod clar de atitudinea celor trei infirmiere. Conducerea spitalului a precizat ca „nu tolerează în niciun fel agresiunea fizică sau verbală și se străduiește să răspundă prin metode pașnice la toate încercările de provocare din partea pacienților și aparținătorilor acestora”.