În campania electorală, candidatul PSD la alegerile locale, Mugur Toader, promitea: taxă de gunoi zero. După ce a fost ales, edilul sectorului 2 a introdus acest bir, deși Tribunalul București a decis, la sfârșitul lui ianuarie, suspendarea Regulamentului de încasare a taxei de habitat.
Astfel, cei peste 370.000 de bucureșteni din acest sector, vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului, de la 8,4 lei pe lună la 13,3 lei pe lună, subvenția pentru reciclare fiind plătită tot din bani publici. Apoi oamenii nu vor mai achita serviciile de salubrizare la asociațiile de proprietari sau direct la prestator. Vor completa o declarație, o vor trimite prin poștă, i-o vor da administratorului de bloc sau o vor depune la nou-înființatul birou pentru taxa de habitat, la etajul 2, în noua hală a Pieții Obor. Încă n-au fost instalate POS-urile, pentru ca, după depunerea declarației, oamenii să facă și plăți.
Singurul om din sectorul 2 care nu plătește taxa de gunoi este chiar primarul Toader, care stă în alt sector.
Până pe 22 aprilie au termen locuitorii Sectorului 2 să depună hârtiile la Direcția de taxe și impozite cu numărul membrilor de familie, altfel vor fi amendați. Noua taxă a fost propusă de consilierii PSD și votată de PNL.
Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: Această declarație este necesară pentru a dimensiona serviciul de colectare a gunoiului menajer, pentru că trebuie să știm câți oameni locuiesc într-un imobil, într-un bloc sau într-o casă, ca să putem finanța serviciul la nivelul sectorului.
Până în decembrie 2018, colectarea gunoiului în Sectorul 2 s-a plătit prin tarif direct la firma de salubritate. De la 1 martie 2019, tariful a fost transformat de primărie în taxă. Consilierii USR au fost singurii care s-au opus acestei taxe și au contestat-o în instanță. Prima formă a acestei taxe a fost suspendată de instanță.
Adrian Alexandru, consilier USR: În aceeași zi, într-o ședință extraordinară (…), s-a venit cu un nou proiect de hotărâre, cu aceeași valoare a taxei de habitat în valoare de 159 de lei, doar s-a mărit subvenția de la 30 la 38 de lei. Subvenția evident că este plătită tot din banii cetățenilor.
Şi această a două hotârâre de consiliu local a fost contestată în instanță.
Adrian Alexandru, consilier USR: Am demarat același proceduri, exact ca în cazul hotărârilor 392 și 395, și sper ca în final și hotărârea 32 să aibă același verdict.
Viceprimarul sectorului 2 promite că cei care vor proteja natura nu vor mai plăti niciun ban.
Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: De la anul, tot în baza unei declarații care se va depune în a doua parte a anului, prin care cetățenii declară că vor colecta selectiv, prin introducerea subvenției integrale, nu se va mai plăti nimic începând cu 2020.