Zilele trecute, în cadrul audierilor asupra bugetului pentru anul 2019, domnul ministru Petre Daea anunța cu multă mândrie că programele de subvenții vor fi continuate anul acesta, chiar mărite bugetele unora dintre aceste programe. Pe lângă scandalul datorat cormoranilor, alte probleme se ascundeau în liniile de buget ale acestui minister. Ce înseamnă aceste subvenții raportat la bugetul mare al statului?
Atunci când statul subvenționează activitatea X sau Y, o face din banii noștri. Adică din bani luați prin taxe și impozite de la noi toți. Sigur, e ușor să-l faci fericit pe cel care primește banii gratuiți de la stat, dar să ne gândim și la cel care muncește și plătește impozitele acelea. Această legătură între impozite și cheltuieli este cu atât mai vizibilă azi, cu cât guvernul a explodat cheltuielile statului concomitent cu creșterea taxelor și impozitelor.
De fiecare dată când se introduce o subvenție nouă, trebuie să ne întrebăm cine va beneficia de ea? În cazul Ministerului Agriculturii, proiectul de buget prevede o sumă de aproape 2 miliarde de lei pentru subvenții anul acesta, în creștere cu peste 92 de milioane față de 2018 – asta numai din bugetul de stat, neincluzând fondurile europene. Știm că primarii din mediul rural, în general, au multe afaceri în zona agriculturii și sunt printre principalii beneficiari ai subvențiilor agricole (și cele de la Uniunea Europeană și cele venite de la bugetul de stat).
În urma unei interpelări din luna septembrie adresată Ministerului Agriculturii, de catre Marius Nasui- deputat USR, s-a aflat cine sunt principalii beneficiari ai schemelor de subvenții din agricultură. Vă prezint aici doar 3 dintre principalele firme care au primit milioane de euro în ultimii ani de la stat. Toate sunt conectate politic la PSD.
Intercereal, firma domnului Ioan Niculae deținută oficial de un offshore din insulele Belize a primit în ultimii ani peste 12 milioane de euro. Domnul Nicolae este cel care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în dosarul „Mită la PSD”.
Maria Trading este o altă firmă, deținută de investitori libanezi anchetați pentru spălare de bani, evaziune fiscală și contrabandă, despre care presa de investigație a relatat că este apropiată de fostul membru PSD, Omar Hayssam. Maria Trading a primit în 3 ani de zile peste 5 milioane de euro de la stat doar prin câteva scheme de subvenții. Pe lângă Maria Trading, aceiași investitori libanezi dețin și Agro Chirnogi, fosta Întreprindere Agricolă de Stat (IAS) Chirnogi. Entități total diferite, subvenții total separate. Pentru această firmă, aceiași acționari încasează alte 4.6 milioane de euro. În total, acționarii au primit doar prin aceste două companii peste 9.7 milioane de euro subvenții din banii noștri.
Firma A&S International 2000 a primit subvenții în valoare de 4.5 milioane de euro. A&S este deținută de nimeni altul decât nașul fiului lui Liviu Dragnea, domnul Sorin Paul Stănescu. Acesta este totodată patronul Institutului Pasteur, dobândirea acestuia fiind una controversată și amplu dezbătută în presa de atunci, deoarece se considera că doar terenurile celebrului institut ar fi valorat de câteva sute de ori mai mult decât a plătit Stănescu pe ele.
Acestea sunt doar 3 companii din topul beneficiarilor subvențiilor din agricultură. Dacă am face o analiză mai amănunțită pe acționari să descoperim „beneficiarii reali” din spatele multor companii am vedea un mozaic politic de toată frumusețea. Un mozaic cu mulți primari și mulți oameni conectați politic.
O economie în care guvernul îi ia banii lui X ca să-i dea lui Y este o economie în care guvernul îl descurajează pe X și îl încurajează pe Y. Așa că să nu ne mirăm că forța de muncă pleacă în alte țări (România are printre cele mai mari impozitări pe muncă din UE), să nu ne mirăm că Nestle și alte companii închid. Și de asemenea, să nu ne mirăm că avem din ce în ce mai mulți bogați de carton care vin și se prezintă ca mari oameni de afaceri, când ei nu au făcut decât să ia bani de la stat, bani munciți cu greu de români și plătiți sub formă de taxe și impozite.