Patru ani s-au scurs de la tragedia din clubul Colectiv, dar autorităţile par că nu au învăţat nimic în tot acest timp. O recunosc chiar ele: ţara noastră nu este pregătită să facă faţă unui număr atât de mare de victime. Nici echipele de salvatori, nici în spitale. 64 de tineri și-au pierdut viața, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite.
Magistrații Tribunalului București au anunțat, joi seară, că a fost încheiată cercetarea judecătorească în dosarul Colectiv, urmând a fi expuse concluziile în această cauză. Tot joi, a fost audiat și administratorul firmei care a montat artificiile în club, potrivit Mediafax.
Joi seară, după ultimele audieri, magistrații Tribunalului București au anunțat că cercetarea judecătorească în dosarul Colectiv s-a încheiat, urmând a fi expuse concluziil în această cauză.
Tot joi, Daniela Niță, patron al firmei de artificii, a fost audiată în calitate de inculpat și a negat informațiile potrivit cărora ar fi încercat să distrugă probe.
,,Mă consider nevinovată. (…) Mă ocupam de achiziții, printre furnizori era și cel din Bulgaria, de unde am comandat produsele folosite la Colectiv. (…) Deși trebuia să merg în acea vineri la Colectiv, nu m-am simțit bine și am decis să mă întâlnesc cu domnul Rugină sâmbătă, sa parafam contractul. Mai lucrasem cu domnul Rugină mai multe evenimente. Am luat decizia să merg la club, după incendiu. Acolo imaginea pe care o am în minte e a unei zone de război”, a spus aceasta.
Potrivit Danielei Niță, toate documentele au fost prezentate autorităților: „Nu am distrus și nu am sustras niciun document care putea constitui probă în cauză”.
„L-am gasit pe Marian Moise (pirotehnist) într-o ambulanta în piața Bucur, care era ars foarte rău. Nu am putut discutat cu acesta”, a mai spus aceasta.
Unul dintre avocați a intrebat-o dacă, în 2005, firma sa a montat artificii și la festivalul Cerbul de Aur, unde a luat foc buretele dintr-o boxă (incendiu stins), Daniela Niță a răspuns afirmativ.
Stingatorul clubului nu functiona
Unul dintre pirotehniștii care au montat artificiile în clubul Colectiv a dat, joi, o amplă declarație în instanță privind montarea și declanșarea artificiilor în local, în cadrul unui nou termen din dosarul Colectiv. În același dosar a dat o declarație și Daniela Niță, patroana firmei de artificii.
Marian Moise a spus judecătorului că nu a efectuat instructajul tehnic înainte de eveniment, deși legea îl obliga. Totodată, acesta a spus că stingătorul aflat în club nu a funcționat, iar stingătorul pirotehniștilor se afla în mașină, deși erau obligați să aibă unul cu ei, însă s-au bazat pe cel al clubului.
Moise a mai spus că nu a verificat stingătorul clublui, dar dacă acesta ar fi funcționat cel mai probabil focul izbucnit inițial pe unul dintre stâlpi ar fi fost stins cu siguranță.
„Am văzut nişte boxe în lateralul scenei şi am decis să le montăm deasupra lor, mai ales că era şi un stingător acolo. Un angajat al clubului, când a venit şi a văzut ce facem, ne-a spus să nu montăm acolo pentru că era un tavan de lemn fals. Deşi spaţiul ne permitea, am ales să montăm pe lateralul schelei metalice, angajatul clubului nemaintervenind. Modul în care am montat articolele pirotehnice – eu spun că am respectat cerinţele legale şi ghidul pirotehnistului. Din experienţa mea, dacă observam că o primă jerbă depăşea distanţa de 3 metri, pe a doua nu o mai lansam. I-am dat telecomanda pentru jetul de CO2 domnului Adrian Rugină şi aşteptam să le iniţiem. Eu urma să activez artificiile. Înainte de a activa artificiile, am apreciat că prezenţa stingătorului de la boxe e suficientă pentru stingerea unei jerbe care nu are putere calorică. Eram la un metru de stingător”, a relatat Moise.
„Totul a părut că a funcţionat normal pe partea respectivă. Am verificat de ce nu porniseră celelalte jerbe şi am observat că firele erau legate în paralel şi am schimbat legăturile din paralel în serie şi urma să acţionez două butoane. După ce am activat butoanele, au pornit toate jerbele. Totul a părut normal şi, de unde eram eu, nu am văzut ca scânteile să ajungă la stâlp. În momentul în care jerbele erau aproape de stingere şi m-am aplecat pentru a întrerupe curentul electric, când m-am ridicat am văzut o flacără pe stâlpul din stânga. Nu pot aprecia cauza ce a generat acea flacără. Flacăra am văzut-o imediat ce m-am aplecat. Jerbele erau stinse”, a susţinut pirotehnistul.
Marian Moise a povestiti că a observat o flacără mică și a vrut să intervină cu stingătorul, însă acesta fusese luat deja de cineva care încearca să-l folosească. „Apăsa pe clapetă, dar nu scotea nimic”, a menționat pirotehnistul.
„Am văzut o flacără mică iniţial, de dimensiunea unui punct. M-am întors să iau stingătorul după ce am văzut flacăra de grosimea unui pumn, dar am observat că deja îl luase cineva care apăsa pe clapetă, dar nu scotea nimic. După părerea mea, stingătorul nu a funcţionat. Dacă acel stingător, la acel moment, ar fi funcţionat, focul acela ar fi fost stins cu siguranţă. Am luat o sticlă de bere de la un spectator şi am încercat să arunc pe stâlp, însă nu a fost suficient lichid şi nu a ajuns la flacără. Când am văzut cât de mult s-a întins pe tavan, am decis, ca celelalte persoane, să ies din club. (…) Aveam obligaţia să avem un stingător la noi, dar am considerat că îl avem pe cel al clubului. Al nostru a rămas în maşină”, a menţionat Marian Moise.
Pirotehnistul a mai spus că, deși legea obligă la efectuarea unui instructaj tehnic, el nu îşi aminteşte să fi făcut la Colectiv.
„Nu-mi amintesc dacă la Colectiv am semnat vreo fişă de instructaj tehnic înainte de a merge. La faţa locului nu s-a făcut un astfel de instructaj. Legislaţia spune să faci la faţa locului un astfel de instructaj. Cineva din locul respectiv trebuia să facă un astfel de instructaj”, a precizat pirotehnistul.
În aprilie 2016, dosarul ‘Colectiv’ a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti. Au fost trimiși în judecată patronii clublui, patroana și angajați ai firmei care a montat artificiile, fostul primar Cristian Popescu-Piedone și angajați din cadrul primăriei Sectorului 4.
Tragedia Colectiv
30 octombrie 2015, Goodbye to Gravity a urcat pe scenă și început să cânte în fața a sute de tineri.
La ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.
La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei.
La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins, se observă cum spaţiul dintre stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare. RECOMANDĂRI Un român n-a știut că a câștigat 3,7 milioane de euro la loto! Cum a aflat întâmplător, după trei săptămâni
La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente.
La ora 22:32:35 suprafaţa tavanului care arde creşte foarte repede, flacara devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieşire. Mai departe, suprafaţa tavanului cuprinsă de flăcări creşte extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la iniţiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susţinere al imobilului situat diametral opus faţă de locul de unde a început incendiul.
La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un număr mare de persoane care sunt strânse în jurul spaţiului deschis de unde se face accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.
31 octombrie 2015 ora 3:40 – Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului de la Clubul Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.
31 octombrie 2015 – 27 de persoane moarte.
31 octombrie 2015 – Cristian Popescu Piedone spune că nu are ce să-și reproșeze și că din punctul de vedere al primăriei Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniți, a funcționat legal.
1 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 30.
2 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 31.
2 noiembrie 2015 – Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a venit la locul tragediei petrecute vineri în Capitală, unde a depus flori şi a aprins lumânări în memoria victimelor.
3 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 32.
4 noiembrie 2015 – Premierul Victor Ponta a declarat că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă şi a adăăugat că este nevoie de soluţii raţionale.
4 noiembrie 2015 – Cristian Popescu Piedone a anunţat că demisionează din funcţia de primar al Sectorului 4 şi spune că îşi asumă vina morală pentru tragedia din clubul Colectiv, iar pentru vina legală, lasă justiţia să se pronunţe, menţionând, în finalul comunicatului, că este „de profesie om”.
4 noiembrie 2015 – Peste 30.000 de oameni au protestat în Piața Universității, oamenii fluturând steaguri, fluierând din fluiere și vuvuzele, scandând și afișând mesaje împotriva corupției și clasei politice.
6 noiembrie 2015 – Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare, de DNA, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu legat de emiterea autorizației de funcţionare a clubului Colectiv.
7 noiembrie 2015 – numărul morților a ajuns la 35. 7 noiembrie 2015 – Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu și fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.
8 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 43.
9 noiembrie 2015 – Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care au făcut controale în Colectiv, au fost reţinuţi de procurorii DNA în dosarul privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală.
9 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 46.
11 noiembrie 2015 – Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit în ziua în care a fost transferat în Franța de la Spitalul Floreasca din Capitală.
12 noiembrie 2015 – Bilanțul mortilor -53. Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluț și alt tânăr.
12 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 54. Claudiu Bogdan Istrate (22 de ani) – era internat la Bagdasar Arseni în stare gravă, intubat, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.
13 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 55 – Loredana Dărescu a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată.
14 noiembrie 2015 – Antoninie Radu, căpitanul ISU care a făcut controale în Colectiv, a fost arestată preventiv de Curtea Militară de Apel.
16 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 56. O tânără în vârstă de 18 ani a murit la Spitalul Sfantul Ioan.
19 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 57. O altă tânără a murit la Spitalul de Arşi din Capitală – Ana Albu, în vârstă de 30 de ani.
20 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 58. O altă tânără la o clinică din Germania, unde a fost transferată de la un spital din Capitală.
21 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 59. Tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Mihai Iancu, avea 22 de ani.
22 noiembrie 2015 – Numărul morților a ajuns la 60. Tânărul care a decedat se numea Alexandru Hogea, avea 19 ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, el fiind internat într-o clinică din Viena.
25 noiembrie 2015 – Șefii ISU Bucureşti-Ilfov au fost suspendaţi din funcţii, la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, la ISU fiind făcute verificări privind faptul că nu a făcut controale la Fabrica Pionierul şi la club, deşi ştia că va fi organizat un eveniment cu public numeros.
30 noiembrie 2015 – Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, cercetat pentru abuz în serviciu în cazul tragediei de la Clubul Colectiv, a anunţat că se retrage din viaţa politică şi a afirmat că speră că va fi succedat de un primar care să continue proiectele sale.
3 decembrie 2015 – Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv – Alex Hogea, care a murit la 19 ani -, spune că lista victimelor acestei tragedii este una a durerii, provocată fie de focul din club, fie de corupţia şi orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.
9 decembrie 2015 – Premierul Marii Britanii, David Cameron, care se află în prima sa vizită în România, a ajuns la clubul Colectiv, la 40 de zile de la incendiu.
14 decembrie 2015 – Numărul morților – 61. Este vorba despre o tânără de 36 de ani, care fusese transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni la o clinică din Germania.
15 decembrie 2015 – Bilanțul tragediei a ajuns la 62 de morți. Este vorba despre o tânără de 24 de ani care se afla în stare critică de la început, la Secția de Terapie Intensivă, având arsuri grave pe o mare suprafață a corpului.
16 decembrie 2015 – Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în plenul Parlamentului, unde își prezintă bilanțul la un an de la preluarea mandatului, că ”cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv”, arătând că aceasta a scos la iveală problemele multor sisteme, iar ”corupția ucide” este ”concluzia dură”.
22 decembrie 2015 – Un bărbat, victima a incendiului, şi-a pierdut viaţa într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 63. 14 martie 2016 – Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit la Spitalul Floreasca din Capitală. Decesul tânărului a survenit la aproape 5 luni de la tragedia din Colectiv, fiind a 64-a persoană care a murit din cauza leziunilor grave provocate de incendiu. 28 aprilie 2016 -Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul „Colectiv”, patronii clubului și reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile folosite în Colectiv, urmând să fie judecați de magistrații de la Judecătoria Sectorului 4. 5 mai 2016 – Rudele decedaților și răniții din Colectiv s-au constituit părți civile în dosarul penal, aceștia cerând, în total, despăgubiri de aproape 30 de milioane de euro.
30 octombrie 2016 – Asociația Colectiv GTG 3010 a inaugurat monumentul ridicat în amintirea celor 64 de tineri decedați în urma incendiului, acesta fiind amplasat în piațeta din faţa fostului club.
29 decembrie 2016 – Judecatorii au decis ca judecata în procesul Colectiv poate începe.
29 iulie 2017 – Asociaţia Colectiv anunţă încă un deces: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. ”65! Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Colectiv. Tânărul s-a sinucis.
21 ianuarie 2018 – A intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Conform acestei legi, patronii obiectivelor publice, a restaurantelor și cluburilor fără autorizație de securitate la incendiu au obligația să realizeze și să amplaseze panouri de înștiințare în dreptul intrărilor în spațiile respective, cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: «Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu».
18 iunie 2018 – Parchetul General extinde ancheta în dosarul Colectiv și investighează modul în care autoritățile au intervenit și au îngrijit victimele imediat după tragedie, luni dimineața fiind audiate patru persoane. Ancheta este extinsă în urma plângerilor penale depuse de părinți și victime.
14 august 2018 – Marian Moise, pirotehnistul care a montat artificiile în clubul Colectiv, artificierul Viorel Zaharia, patronii clubului George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, dar şi patroana firmei care a livrat artificiile au fost trimiși în judecată într-un dosar disjuns din Colectiv.
3 septembrie 2018. Judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat, iar victimele și familia celor decedați se temeau că dosarul, care oricum înainta cu dificultate, va fi reluat de la zero.
22 octombrie 2018 – Judecătorul Mihai Bălănescu a fost repartizat să judece dosarul Colectiv.
30 septembrie 2019 – Victimele Colectiv cer decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie după încendiu. Răniții spun că trupurile lor nu s-au refăcut după rănile suferite în urma inciendiului și necesită îngrijiri întreaga viață, solicitând autorităților statului asigurarea de „sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare”.
25 octombrie 2019 – Judecătorii au permis jurnaliștilor, pentru prima dată, să vadă ce este dincolo de ușile închise, după 4 ani de la incendiul din Colectiv. Încă se văd urme de mâini la ieșire, încercuite de criminaliști. Pe jos zace tot ce nu a ajutat anchetei, iar în aer plutește cenușa. Pe scenă sunt haine aruncate, cu urme de fum. Pe masă mai sunt pahare, un flyer cu “Goodbye to gravity” și un bilet la loto pe jumătate ars.
29 octombrie 2019 – Parchetul Militar anunță că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția imaginilor care surprind primele momente ale intervenției. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar ar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată. De asemenea, procurorii militari fac cercetări și pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenției au apărut abia după aproape patru ani.













