Cât va costa vaccinul anti-COVID-19. Prima estimare

0

Vaccinul anti-COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna va costa între 25 şi 37 de dolari, acest preţ fiind taxat guvernelor în funcţie de cantitatea comandată, a declarat şeful companiei, Stephane Bancel, pentru presa germană.

Astfel că, spune el, acest vaccin va costa la fel ca cel pentru gripă, care e cuprins între 10 şi 50 de dolari.

Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a), devenind al doilea producător de vaccinuri care anunţă rezultate peste aşteptări, după Pfizer şi partenerul său BioNTech, precizează Agerpres.

Până în prezent, Comisia Europeană a semnat cinci contracte de precomandă pentru vaccinuri cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.

Totodată, potrivit Reuters, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că ţara sa şi Germania au deja un „plan complet de vaccinare” şi că Spania va avea, din ianuarie, un program de vaccinare la scară largă împotriva noului coronavirus, cu o ţintă de acoperire semnificativă a populaţiei în şase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here