Olanda menține poziția de lider ca destinație academică, în timp ce universitățile din Marea Britanie înregistrează o creștere masivă a aplicațiilor

1

Olanda se menține pe locul 1 ca destinație de studiu, în ceea ce privește numărul de aplicanți, urmată de Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania și Irlanda.

În același timp, se așteaptă la o creștere aplicațiilor la universitățile din Germania, unde nivelul taxelor se situează între 0 și 1500 euro pe semestru pentru universitățile de stat și între 10.000 și 30.000 euro pe an pentru universitățile private, dar unde există și multe programe de studiu în limba engleză.

Creștere masivă a aplicațiilor pentru universitățile din Marea Britanie

Programele de studiu în Marea Britanie revin în trend, fie că vorbim de zona liceală sau universitară. La nivelul aplicațiilor universitare se înregistrează o creștere de 60% a dosarelor depuse, față de februarie 2023. “Explicația acestei reveniri este legată de faptul că anumite universități din UK acordă burse de studiu consistente pentru studenții europeni, care să acopere exact cuantumul creșterii taxelor pentru tinerii din țările europene.

Din acest punct de vedere, instituțiile britanice acordă cele mai consistente burse la acest moment. Aici putem nominaliza University of Portsmouth care a redus taxa de școlarizare de la 19.200 lire la 9250 lire pe an,  Coventry University, care a păstrat taxa de școlarizare la 9250 lire, Unversity of Essex, care acordă o bursă de 5000 de lire, reprezentând un discount din taxa pentru studiile de licență sau Greenwich care acordă 3000 de lire reducere din taxa de licență.

De asemenea, Middlesex University a pregătit 5 burse în valoare 5000 de lire pentru aplicanții IntegralEdu. După momentul BREXIT, din cauza incertitudinilor legate de taxe, a existat un val de reticiență a tinerilor doar față de instituțiile de învățământ superior, pentru că la nivelul liceelor cererea de aplicații a crescut în fiecare an”, declară Alexandra Bădescu, Deputy General Manager IntegralEdu.

World Education Fair (WEF)

Unele dintre cele mai importante universități din străinatate vor fi prezente la București, pe 17 februarie, în cadrul târgului educațional World Education Fair (WEF), unde se vor acorda burse substanțiale pentru tinerii din România. Spre exemplu, EU Business School Barcelona oferă pentru participanții la WEF burse și reduceri care pot însemna între 10% și 30% din taxa de școlarizare, iar Universidad Europea a pregătit burse de 3000 de euro pentru tinerii cu potențial în zona academică.

World Education Fair are și două ediții locale la Iași și Craiova pe 15 și respectiv 16 februarie, unde tinerii și familiile acestora pot discuta direct cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, dar și cu consultanții educaționali IntergralEdu.

“Și Olanda s-a confruntat în ultima perioadă cu un context controversat legat de zona studiilor universitare, generat în principal de lipsa locurilor de cazare pentru studenți, dar și a disensiunilor la nivel politic legate de încercarea de a impune universităților o serie de limitări în ceea ce privește ofertele educaționale pentru străini. În ciuda acestui context, nivelul taxelor de 2530 euro pe an, sistemul de granturi oferite de statul olandez, precum și numărul mare de programe de studiu în limba engleză, mențin Olanda în topul preferințelor tinerilor români. În ciuda acestor realități, din experiența noastră de consultanți educaționali, credem că toate situațiile pot fi gestionate favorabil, dacă procesul de aplicare se începe din timp. Spre exemplu, în cazul aplicanților Integraledu, putem spune că am oferit asistență tututor candidatilor în identificarea unui loc de cazare, iar toți studenții care au aplicat cu noi au găsit soluții”, mai precizează Alexandra Bădescu.

Cât mai mulți tineri interesați de studii în străinătate

Aproximativ 40% din tinerii interesați de studii în străinătate apelează la testele de orientare profesională pentru o înțelegere mai clară a opțiunilor universitare, în perspectiva succesului în carieră

Cele mai căutate domenii de studiu de către tinerii români rămân în continuare cele din zona Computer Science și Business. Perspective importante de dezvoltare, legate și de cererea de pe piața muncii sunt în zona de Inginierie, Art & Design și Psihologie.

“Un rol important în alegerea domeniului de studiu îl are consultantul educațional, care, prin experiența și conexiunile academice internaționale, poate identifica cele potrivite opțiuni pentru un tânăr care își dorește un traseu de studiu și profesional la nivel internațional. Pe lângă expertiza proprie, consultantul educațional are la îndemână și alte instrumente pentru evaluarea unui candidat, cum sunt testele de orientare profesională. Prin complexitatea metodei, aceste teste au un rol revelator în ceea ce privește identificarea celui mai potrivit domeniu de studiu pentru un tânăr. Trebuie înțeles și acceptat faptul că doar studiile la o universitate în străinătate nu garantează și succesul în carieră. Alegerea domeniului de studiu trebuie să se facă în concordanță cu capabilitățile reale ale tânărului, pasiunile sale, dar și oportunitățile din piața muncii. Altfel, orientarea doar către domenii care sunt la modă sau impuse de anumite contexte familiale, ar putea afecta negativ traseul academic și profesional al unui tânăr”, explică Alexandra Bădescu.   

Vezi și: IntegralEdu: Interesul pentru studiile universitare în străinătate crește față de anul prec

Competiție de burse pentru elevii români

Competiție de burse pentru elevii români interesați de continuarea studiilor la liceele din Marea Britanie. Primul clasat beneficiază de o bursă de 70%, restul burselor acoperind până la 50% din taxa de școlarizare.

Un grup de colegii din Marea Britanie lansează, în colaborare cu IntegraleEdu, o competiție pentru elevii români din clasele a VIII-a, a IX-a și a X-a, care sunt interesați să își continue studiile liceale in UK începând cu anul școlar 2024- 2025. Lansarea competiției are loc în cadrul World Education Fair, iar primul elev clasat poate obține o reducere de 70% a taxei de școlarizare. Restul burselor acoperă până la 50% din taxă. În cadrul WEF, reprezentantul grupului educațional va susține o prezentare despre oferta educațională a liceelor, procedura de participare la competiție și va modera un workshop despre compunerea scrisorii de motivație, adresat elevilor participanți.

“În fiecare an, numeroase școli și licee independente din Europa și SUA își alocă bugete pentru a oferi burse de merit candidaților cu abilități speciale atât la admitere cât și pe durata studiilor. Cuantumul burselor variază pornind de la 5% reducere din taxele de școlarizare și ajungând, în unele cazuri, și la 100% reducere din taxele de școlarizare. Tipurile de burse oferite sunt academice, sportive, sau artistice și se acordă elevilor care dau dovadă de performanțe deosebite într-una dintre aceste arii. Bursa academică se oferă în urma testării candidatului la una, două sau mai multe materii pe care urmează să le studieze, în funcție de programul de studiu ales și de gradul de selectivitate al scolii. Pentru bursa sportivă se ia în calcul palmaresul competițional al candidatului pe lângă probele sportive, iar pentru acordarea burselor artistice este foarte important portofoliul candidatului”, explică Raluca Niculae, Manager Departament Tabere și Licee.

Despre Edutabere

Edutaberele, primul contact cu mediul educațional internațional. Destinații >> din Europa până în Asia și America de Nord. Primul grup de elevi români pleacă în aprilie la Tokyo într-o tabără cu profil: cultură, istorie niponă și STEM

Pregătirea studiilor în străinătate începe de la vârste din ce în ce mai mici. Atât liceele cât și universitățile de elită cer candidaților, pe lângă rezultate academice bune și un nivel ridicat de cunoaștere al limbii străine, o experiență cât mai largă în domeniul de studiu dorit. Pe de altă parte, decizia continuării studiilor în străinatate poate ridica o serie de provocări (academice, culturale, sociale etc.) pentru unii elevi, această schimbare implicând o doză semnificativă de adaptabilitate la noul context.

Pe aceste coordonate, taberele educaționale și internship-urile constituie o etapă esențială premergătoare plecării la studiu în străinătate.  Elevii experimentează domenii, dobândesc cunoștințe importante, dar și certificate și rapoarte eliberate de către centrele lingvistice și specialiști din industrie.

Din ce în ce mai multe domenii de studiu pot fi experimentate de către elevi în cadrul taberelor academice și de orientare în carieră organizate în campusuri precum UCL, Imperial College, Oxford, Cambridge, Yale, Berkeley: law & politics,  performing arts, media production, banking, computer science & AI etc. Acestea se alătură domeniilor deja consacrate pentru taberele educaționale precum: arhitectură, medicină, inginerie, antreprenoriat, psihologie etc.

În cadrul târgului educațional World Education Fair, participanții interesați de taberele educaționale, vor regăsi propuneri pentru noi programe de studiu, destinații la mare căutare în anii anteriori precum UK, SUA, Elveția, Spania, Germania, Franța, Singapore, dar și noutăți precum Japonia.

În vacanța din aprilie va pleca primul grup de elevi români într-o tabără de o saptămână cu profil cultural, istorie niponă și STEM în Tokyo, urmând ca în vară alt grup să petreacă două săptămâni în Japonia respectiv în Tokyo și Kyoto. Familiile interesate să își trimită copiii în tabere în străinătate vor beneficia la WEF și de o prezentare susținută de consultanții Integraledu pe tema alegerii celei mai potrivite tabere educaționale.

1 COMENTARIU

  1. Este foarte incurajator sa aflam ca Olanda se mentine pe locul 1 ca destinatie de studiu. Si, mai mult decat atat, este minunat sa vedem ca si Marea Britanie este in trend si inregistreaza o crestere masiva a aplicatiilor la universitatile sale. Faptul ca anumite universitati din Marea Britanie acorda burse consistente pentru tinerii europeni ne da sperante ca studiile in strainatate pot deveni o realitate pentru mai multi tineri romani. Suntem recunoscatori si companiei IntegralEdu pentru eforturile lor de a facilita aceasta oportunitate prin intermediul World Education Fair si a editiilor locale in Iasi si Craiova. De asemenea, suntem increzatori ca prin pregatirea temeinica a dosarelor de admitere si alegerea unui program de studiu potrivit, toate provocarile legate de locurile de cazare si de disensiunile politice pot fi depasite. Felicitari Olanda si Marea Britanie pentru faptul ca sunt tari atat de atractive pentru tinerii studenti din intreaga lume!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here