Marcel Ciolacu promite 1.000 km de autostradă în 7 ani

0

Marcel Ciolacu, premierul României, spune în următorii 5-7 ani trebuie finalizați 1.000 de kilometri de autostradă.

Marcel Ciolacu promite 1.000 km de autostradă în 7 ani

Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul trebuie să fie mult mai eficient şi pentru asta trebuie să se restructureze. „Am văzut în pandemie, în timpul crizei energetice, nu s-a ridicat la adevăratele provocări”, a spus Ciolacu, potrivit News.ro.

El a precizat că s-au luat multe decizii „pe colţul mesei şi întârziat”. Premierul a spus că în viitorii 5, 7 ani categoric România trebuie să finalizeze încă 1.000 km de autostradă.

Guvernul are două mari provocări, a explicat premierul Marcel Ciolacu. Una este PNRR, „care înseamnă atât resurse financiare, dar cel mai mult înseamnă reforme de fond, nu de formă”. El crede că acestea sunt cele mai dure reforme de implementat în perioada post-decembristă. A doua mare provocare, în viziunea lui Marcel Ciolacu, este aderarea la OCDE.

Critică la adresa Guvernului din pandemie

„Am putea spune că ambele provocări pot crea un plan pentru România. Trebuie să ţinem cont de contextul extern, de crizele de securitate, energetice. Trebuie să învăţăm din ultimii doi, trei ani, ce înseamnă cu adevărat provocările. Guvernul trebuie să fie mult mai eficient. Iar ca să fie mai eficient, trebuie să se restructureze. Am văzut în pandemie, în timpul crizei energetice, că nu s-a ridicat la adevăratele provocări”, a spus Ciolacu.

El a făcut declarațiile în cadrul conferinţei de lansare a proiectului RO 3.0. Viziunea Viitorului.

„Creşterea economică a României, pe primul trimestru, mică, cât a fost, a fost pe investiţii. Avem investiţii în transporturi, s-au deblocat marile şantiere în ultima perioadă, în ultimii 2 ani de zile. Avem prima mie de kilometri. În viitorii 5, 7 ani categoric trebuie să finalizăm încă 1.000 km. Anul acesta şi la începutul anului viitor vor veni şi primele trenuri noi după Revoluţie. Asta e realitatea românească. În sfârşit, schimbăm garniturile de la Metrorex. Asta înseamnă PNRR şi asta înseamnă un plan bine stabilit”, a menționat Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here