Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în luna august 2023, cu 0,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 533,59 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,7% (0,2 la sută în termeni reali), informează, luni, Banca Naţională a României (BNR).
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,3% faţă de luna iulie 2023, până la 362,68 miliarde de lei. Comparativ cu luna august 2022, acestea s-au majorat cu 17,4% (7,3% în termeni reali), informează un comunicat al băncii centrale, transmis Agerpres.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la 198,38 miliarde de lei şi cu 24,8% (14% în termeni reali) în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior.
Potrivit BNR, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,7% (până la 164,29 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar comparativ cu luna august 2022, au înregistrat o creştere de 9,5% (0,1% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,5% faţă de luna iulie 2023, ajungând până la nivelul de 170,906 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 34,58 miliarde de euro). Comparativ cu luna august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 3,8% (-5,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,1% faţă de luna iulie 2023, până la 119,12 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%, până la 24,109 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,3% (-5,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,4% faţă de luna iulie 2023, până la 51,77 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,5%, până la 10,47 miliarde de euro). Comparativ cu august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 2,6% (- 4,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).