Ziua de 7 aprilie 2011 aducea în România prima recunoaștere europeană pentru un produs agroalimentar autohton. Indicația Geografică Protejată primită atunci de magiunul din prune Topoloveni a împlinit la 7 aprilie 2023, 12 ani. În toată această perioadă, magiunul de Topoloveni și-a menținut standardele inițiale de calitate și a devenit din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat. Indicația Geografică Protejată a fost extinsă treptat și în afara Uniunii Europene, iar din 2022 magiunul din prune Topoloveni beneficiază de o recunoaștere și de o protecție a mărcii la nivel internațional, în toate țările lumii.
Povestea de succes a magiunului din prune și promovarea, odată cu el, a tradiției culinare românești au fost posibile datorită activității Sonimpex Topoloveni, compania care produce magiunul și numeroase alte conserve din fructe și legume și care a împlinit anul acesta nu mai puțin de 30 de ani de la înființare. Drumul către notorietate al magiunului din prune a început de la zero, cu achiziționarea în 2001 a vechii fabrici din Topoloveni, care a necesitat o modernizare completă.
Multă muncă și o doză bună de curaj
„Ce este astăzi magiunul din prune Topoloveni e cea mai bună dovadă că poți ajunge foarte departe chiar și atunci când pleci de la un morman de fiare vechi. La fel ca rețeta produselor Topoloveni, și rețeta noastră de succes este una 100% sănătoasă. A conținut de la bun început respect față de tradiția culinară românească și față de cumpărătorii noștri, multă muncă și o doză bună de curaj. Din păcate, a ajuns să conțină și rezistență cât cuprinde. Din cauza concurenței neloiale, prezența pe piață s-a transformat pentru noi în rezistență pe piață.
Deși brandul Topoloveni are o protecție internațională, în România încă trebuie să facem eforturi pentru a-i ajuta pe consumatori să diferențieze produsele noastre de altele care folosesc în denumire același toponim, Topoloveni“, a declarat Bibiana Stanciulov, Director executiv Sonimpex Topoloveni.
Magiunul se află pe primele locuri în mai multe topuri realizate de Taste Atlas
Cea mai bună formă de promovare a magiunului din prune Topoloveni este chiar calitatea lui, care l-a ajutat să devină un favorit al consumatorilor din toată lumea. Astfel, magiunul se află pe primele locuri în mai multe topuri realizate de Taste Atlas, o platformă internațională care inventariază și clasifică produse alimentare tradiționale. În 2023, magiunul din prune Topoloveni ocupă locul I în topul Taste Atlas al celor mai bine cotate conserve de fructe din lume, locul al III-lea în clasamentul celor mai populare conserve de fructe din lume și unul dintre cele mai bune locuri în topul celor mai bine cotate fructe la nivel internațional. Încadrarea la categoria Fructe reprezintă o recunoaștere a unei calități unice a magiunului din prune Topoloveni, aceea de produs de tipul monoingredient, care conține exclusiv prune.
Multiplu premiat Superior Taste Award de către Institutul Internațional pentru Gust și Calitate de la Bruxelles (ITQI), magiunul din prune Topoloveni a obținut în timp numeroase alte premii și certificări, precum certificatele HALAL și KOSHER, cod NATO sau distincții pentru conținutul natural. În interiorul țării, standardele ridicate de producție pentru magiunul din prune și pentru restul produselor Topoloveni sunt recompensate și prin titlul de Furnizor al Casei Regale a României, deținut de Sonimpex Topoloveni din 2010. Compania pune pe piață doar produse funcționale, obținute fără adaos de zahăr, fără conservanți, fără E-uri și fără aditivi alimentari.
Rețeta de dulcețuri fără zahăr adăugat, pentru care Sonimpex Topoloveni deține și un brevet de invenție, este rezultatul atenției speciale pe care compania o acordă clienților săi și sănătății acestora. Începând cu magiunul din prune și continuând cu dulcețurile fără adaos de zahăr și cu restul de produse din ofertă (gemuri, zacuște, bulion, sarmale de post etc.), Sonimpex Topoloveni oferă soluții pentru o alimentație echilibrată, cu un conținut nutritiv ridicat. Compania își diversifică periodic gama, cel mai nou produs pus pe piață fiind sarmalele de post în foi de dragavei (ștevie).