În urma unui efort susținut de definitivare a etapei de verificare administrativă și de eligibilitate, pe 24 martie a.c. au fost transmise notificări de acceptare de principiu la finanțare în cadrul programelor Femeia antreprenor, intervalul RUE 1-1.500, și Start-Up Nation, respectiv intervalul RUE 1-2.500 pentru Pilonul I (România) și intervalul RUE 1-1.200 pentru Pilonul II (Diaspora), după cum transmite Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
După admiterea cererii de finanțare aferentă formularului de înscriere și primirii Deciziei privind acceptarea de principiu la finanțare, aplicanții vor avea de respectat următorii pași: accesarea aplicației în vederea descărcării acordului de finanțare, semnarea acestuia cu semnătură electronică, reîncărcarea documentului semnat și transmiterea în aplicație împreună cu dovada cofinanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit).
„Documentele vor fi transmise în maximum 20 zile de la data primirii deciziei privind admiterea la finanțare, sub sancțiunea respingerii la finanțare.
Astfel, rugăm aplicanții să urmărească permanent contul creat pe platforma granturi.imm.gov.ro, precum și informațiile referitoare la program, publicate pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale”, se precizează pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.