Salvăm de la irosire 10 miliarde metri cubi de apă potabilă până în 2030!

0
PRO TV

Un grup de inițiativă reprezentat de Daniela Marișcu – antreprenor și investitor, anunță începutul demersurilor pentru înființarea unei federații patronale “Consiliul Patronatelor ESG din România” – organizație patronală ce reunește patronate constituite pe criteriul teritorial , patronate constituite în considerarea resurselor majoritar utilizate conform obiectului de activitate pe principii ESG.

“Azi de ziua internațională a APEI lansăm inițiativa înfințării unei confederații patronale care să reunească federațiile patronale constituite pe criteriul resurselor naturale și resurselor regenerabile utilizate principal în obiectul de activitate cu scopul managementului colaborativ al resurselor naturale în vederea implementării de urgență a unor măsuri inovative intersectoriale de combatere a presiunii climatice simultan cu dezvoltarea afacerilor“, a declarat Daniela Marișcu, antreprenoare și investitoare, reprezentanta grupului de inițiativă.

În acest context prima federație constituită este APĂ – Asociația Patronală a Apei – organizație patronală a companiilor care, în realizarea obiectului de activitate, utilizează apă și / sau produc un efect semnificativ în legătură cu resursele de apă.
Scopul asociației este să salveze de la irosire 10 miliarde metrii cubi de apă potabilă până în 2030 cu impact în amonte și în aval de utilizator pe amprenta de carbon și consumul energetic prin măsuri specifice economiei circulare a apei.

Acționăm AZI împreună pe principiul responsabilității date de cunoaștere astfel încât să fim în poziția de a explica demn generațiilor viitoare cum am remediat greșelile ce au dus la presiunea climatică actuală, aceasta este misiunea principală.

Invităm toți antreprenorii și reprezentanții entităților juridice care înțeleg presiunea socio-economică a schimbărilor climatice să ni se alăture în acest demers.”
Cu grijă pentru timpul și resursele membrilor, preocupați de eficacitatea demersului în paralel cu dezvoltarea activităților curente precum și din considerente ESG , Consiliul Patronatelor ESG din România și APĂ – Asociația Patronală a Apei se constituie că organizații nativ digitale care își propun, printre obiectivele principale:
– o prezență activă și reprezentativă în mediul de afaceri și în dialogul social ;
– impact semnificativ în parteneriatul cu sectorul de cercetare – dezvoltare că modalitate pentru dezvoltarea afacerilor pe baza principiilor ESG;
– Implementarea accelerată în mediul de afaceri și în spațiul public al principiilor ESG ;

Modul de acțiune concret constă în conectarea membrilor cu tehnologii, concepte și modele de afaceri inovative intersectorială precum și utilizarea unor instrumente de stimulare a creativității în afaceri, alături de formarea profesională, toate cu scopul de stimulare a performanței în afaceri în condițiile tranziției către economia de tip net-zero carbon.
Toți cei care sunt interesați de subiect sunt așteptați să se alăture acestei inițiative.

Contact: apă@cpesgr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here