Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit

0
Papa Benedict
Papa Benedict

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunţat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

„Cu tristeţe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viaţă astăzi, la ora 9:34 (10:34, ora României), la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informaţii suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, a spus purtătorul de cuvânt într-o declaraţie scrisă citată de Reuters.

Vaticanul a precizat ulterior că trupul său va fi depus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru.

Vaticanul are ritualuri minuţios de elaborate pentru ceea ce se întâmplă când moare un papă în funcţie, dar nu există ritualuri cunoscute public pentru ce se întâmplă în cazul unui fost papă.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, care în 2013 a devenit primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a demisionat, a murit la vârsta de 95 de ani, la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, unde locuia de la demisia sa.

La începutul acestei săptămâni, Papa Francisc a dezvăluit în timpul audienţei generale săptămânale că predecesorul său este „foarte bolnav” şi a cerut oamenilor să se roage pentru el.

Papa Francisc a sărutat numărul de lagăr al Lidiei Maksymowicz, supravieţuitoarei de la Auschwitz

Vineri au avut loc mai multe slujbe de rugăciune la Roma şi în Germania, ţara natală a Papei emerit Benedict al XVI-lea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here