România se apropie de un milion de îmbolnăviri cu COVID-19

0

Autorităţile au anunţat că, până la 1 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 856.405 pacienţi fiind declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese (76 bărbaţi şi 60 femei).

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 8 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 6 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.744.605 teste RT-PCR şi 615.745 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.077 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 605 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă de infectare, 9,45 cazuri la mia de locuitori. Municipiul Bucureşti a înregistrat o rată de infectare de 7,06 cazuri la mia de locuitori.

În zona roşie mai sunt judeţele Cluj – 6,23, Timiş – 5,65, Braşov – 5,16, Hunedoara – 4,73, Constanţa 4,29, Alba – 3,70, Arad – 3,54, Sibiu – 3,45, Giurgiu – 3,45, Galaţi – 3,14, Vâlcea – 3,09, Sălaj – 3,08.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here